Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul suprem al armatei, Oleksandr Syrskyi, la 21 iulie 2026. Această decizie vine după șase zile de proteste stradale, declanșate de eliminarea anterioară a ministrului Apărării, Mykhailo Fedorov, Syrskyi fiind înlocuit de generalul Mykhailo Drapatyi.
Schimbarea de la vârful armatei ucrainene nu a fost o mișcare strategică de cabinet, ci un act impus de presiunea străzii. Eliminarea ministrului Apărării Mykhailo Fedorov, considerat un promotor al inovației și un luptător anti-corupție, a scos mii de oameni în stradă. Fedorov, un fost ministru al transformării digitale, lăudat pentru campanii precum „Armata de Drone” și „gamificarea” războiului, a intrat în conflict deschis cu Oleksandr Syrskyi, comandantul suprem.
Acesta din urmă, un militar de 60 de ani, era perceput drept un comandant „de școală sovietică”, reticent la schimbări radicale. Tensiunea dintre abordarea „veche” și „nouă” a escaladat, transformând o dispută internă într-o criză publică majoră. Beneficiarul direct al acestei presiuni a fost tabăra „inovatorilor”, iar costul, transferat inițial către Syrskyi, s-a extins rapid către stabilitatea conducerii militare în ansamblu.
Zelenski, confruntat cu șase zile de manifestații, a fost forțat să acționeze. Deși a încercat să detensioneze situația oferindu-i lui Fedorov o „poziție demnă în putere”, oferta nu a fost suficientă pentru a calma spiritele. Decizia de a-l demite pe Syrskyi, după ce inițial îl susținuse, arată o conducere reactivă, mai degrabă decât una proactivă, capabilă să gestioneze conflictele interne fără intervenția publică. Într-un război de o asemenea anvergură, unde coerența și autoritatea sunt vitale, cedarea în fața presiunii populare pentru o decizie de personal la vârful armatei transferă un cost semnificativ asupra percepției de unitate și determinare. Partenerii internaționali, și mai ales inamicul, pot interpreta aceste oscilații ca un semn de slăbiciune și disfuncționalitate internă.
Syrskyi, în discursul său de adio de pe Telegram și într-un editorial pentru site-ul Militarny, a încercat să-și apere bilanțul, afirmând că lasă o armată care „nu doar că ține linia, dar avansează”. Cu toate acestea, tonul său a trădat frustrarea față de acuzațiile publice și de „drama” care a însoțit demiterea lui Fedorov. „Dacă am jignit pe cineva, Mykhailo Albertovych [Fedorov], îmi pare rău”, a declarat Syrskyi, o scuză condiționată care sublinia tensiunile personale.
El a subliniat că „deciziile pe care depind viețile oamenilor nu se iau cu lozinci” și că „munca reală, nu drama publică din jurul ei, câștigă războiul”. Aceste declarații, făcute în contextul demiterii sale, scot în evidență nu doar un conflict de viziune, ci și o luptă de orgolii care a subminat unitatea conducerii militare, cu un cost direct pentru disciplina și coeziunea necesare pe front.
Noul comandant suprem, generalul Mykhailo Drapatyi, un militar de 43 de ani, este descris ca fiind fie „popular și apropiat al lui Fedorov”, fie „tânăr și inovator”. Indiferent de descrierea exactă, numirea sa reprezintă o victorie clară pentru viziunea promotorilor inovației. Fedorov însuși a salutat numirea lui Drapatyi ca „o nouă speranță” și „vocea schimbării care nu a putut fi ignorată”, adăugând că „trebuie să ne mișcăm chiar mai repede și să scriem noi capitole corectând toate greșelile anterioare”.
Această declarație, deși menită să calmeze spiritele, expune public o critică voalată la adresa conducerii anterioare și a ritmului în care s-au luat deciziile, adâncind percepția de disfuncționalitate. Beneficiarul imediat este facțiunea pro-Fedorov, iar costul se traduce prin erodarea autorității foștilor lideri și a strategiei lor.
Cu toate acestea, nici numirea lui Drapatyi nu a fost suficientă pentru a potoli complet spiritele. Protestatarii continuă să ceară ca Fedorov să revină într-o poziție de „autoritate reală”, nu doar într-una „demnă”, dar fără putere de decizie. Această insistență arată că criza politică nu este rezolvată pe deplin și că Zelenski rămâne sub presiune constantă. Faptul că o schimbare majoră la vârful armatei, în plin război, nu reușește să liniștească complet strada, indică o fragilitate sistemică a mecanismelor de guvernare. Costul acestui șantaj public continuu este capacitatea președintelui de a guverna cu o viziune strategică pe termen lung, fiind nevoit să navigheze între cerințele populare și necesitățile militare urgente.
Zelenski a însărcinat noua conducere militară, formată din ministrul interimar al Apărării, Yevhenii Khmara, și generalul Drapatyi, să elaboreze o „nouă strategie de apărare”. Această cerință implicită recunoaște că strategia existentă era fie inadecvată, fie depășită, sau că implementarea ei era defectuoasă. Într-un context de război, o astfel de cerință, venită sub presiunea evenimentelor și nu ca o inițiativă strategică planificată, ridică semne de întrebare serioase cu privire la coerența și stabilitatea direcției militare a țării. Refacerea strategiei în mijlocul conflictului, dictată de lupte interne și presiuni populare, transferă riscuri operaționale semnificative pe umerii armatei și un cost de credibilitate asupra întregului aparat de stat ucrainean.
Evenimentele recente de la Kiev subliniază un tipar îngrijorător: deciziile vitale privind conducerea militară și strategia de apărare sunt luate reactiv, sub presiunea publică și a luptelor de putere interne, mai degrabă decât printr-o evaluare strategică rece. Popularitatea unor figuri publice, precum Fedorov, pare să aibă o greutate disproporționată în fața stabilității instituționale, chiar și în plin război. Această disfuncționalitate nu doar că erodează autoritatea președintelui, dar și subminează capacitatea Ucrainei de a menține un front unit, atât pe câmpul de luptă, cât și în cancelariile internaționale.
Ucraina se prezintă, așadar, ca o națiune a cărei conducere, în loc să impună o viziune unitară în fața unei agresiuni externe, este măcinată de conflicte interne și condusă de impulsuri populiste, plătind un preț greu în stabilitate și credibilitate.
La Știri Oneste, nu îndulcim criza și nu învelim realitatea în vorbe neutre
