La doar câteva ore după ce Donald Trump a spus răspicat că planul de pace al Ucrainei „nu există” fără aprobarea sa, Volodimir Zelenski a ieșit public cu un mesaj calculat, defensiv și atent dozată. Nu e o declarație de forță, ci una de control al daunelor.
Într-o intervenție difuzată de presa ucraineană, Zelenski a vorbit despre „linii roșii”, despre teritorii, despre referendumuri și, mai ales, despre garanții de securitate. Tonul este calm, dar conținutul trădează presiunea momentului. Nu întâmplător, mesajul vine înaintea întâlnirii de duminică din Florida cu Donald Trump.
Zelenski spune explicit că Ucraina nu va recunoaște juridic nicio pierdere teritorială, „în nicio condiție”. Este formularea-cheie a intervenției sale și, în același timp, cea mai atent aleasă. „Juridic” nu înseamnă neapărat „de facto”. Este o delimitare menită să liniștească publicul intern, fără a închide complet ușa negocierilor.
Președintele ucrainean evită deliberat detaliile. Spune că există propuneri de compromis și adaugă că americanii le cunosc deja. Această frază, trecută ușor cu vederea, este poate cea mai importantă din tot discursul. Ea confirmă că negocierile reale nu sunt ipotetice și că liniile roșii proclamate public sunt deja discutate, cel puțin parțial, în spatele ușilor închise.
Zelenski mută centrul de greutate al mesajului său de pe teritorii pe garanțiile de securitate. Insistă că fără garanții solide, orice pas înainte este imposibil. Menționează explicit centrala de la Zaporojie și subliniază că Rusia răspunde discuțiilor de pace prin atacuri masive cu drone și rachete. Mesajul este clar: Ucraina nu poate accepta compromisuri în timp ce este bombardată.
În același timp, el respinge ferm ideea organizării de referendumuri sau alegeri în condițiile actuale de război. Este un răspuns indirect la discuțiile vehiculate în cercurile americane despre legitimitate politică și consultarea populației. Zelenski trasează aici o limită procedurală, nu una geopolitică.
Contextul face însă toată diferența. Cu doar o zi înainte, Trump declara într-un interviu pentru Politico că Zelenski „nu are nimic până nu aprob eu”. Declarația a fost o demonstrație de autoritate și o repoziționare clară a Washingtonului ca arbitru final al oricărui acord de pace. Mesajul lui Zelenski vine ca un ecou întârziat, nu ca o replică egală.
De aici și avalanșa de comunicări publice din ultimele ore. După declarația lui Trump, Zelenski a început să publice aproape în timp real informații despre fiecare apel avut cu lideri europeni, despre fiecare discuție „constructivă” și despre fiecare poziționare comună. Mesajele s-au succedat rapid, pe aceeași temă: sprijin european, dialog permanent, unitate și „linii roșii”. Nu este o coincidență, ci o strategie.
În momentul în care negocierile decisive se mută la Washington, Zelenski încearcă să arate că nu este izolat, că nu vorbește singur și că orice decizie va fi susținută politic și intern. Accentul pus pe „comunicarea cu poporul”, pe dezbatere publică sau pe mecanisme precum referendumul are rolul de a muta presiunea dinspre lider spre societate, într-un moment în care miza nu mai este doar externă, ci și de supraviețuire politică internă.
Pentru Europa, mesajul este ambiguu. Zelenski cere sprijin, mai multe sisteme antiaeriene, mai multe rachete, mai multă implicare. Dar știe că decizia nu se ia la Bruxelles. Europa poate susține, poate furniza, poate comenta. Nu decide.
Pentru Rusia, discursul nu schimbă nimic. Moscova nu a dat semne că ar renunța la poziția sa maximalistă, iar atacurile continuă tocmai pentru a arăta că presiunea militară rămâne instrumentul principal.
În esență, intervenția lui Zelenski nu contrazice afirmația lui Trump, ci o confirmă indirect.
Planul există, compromisurile există, dar aprobarea nu este la Kiev. De aceea, „liniile roșii” sunt formulate cu grijă, iar refuzurile sunt juridice, nu factuale.
Întâlnirea din Florida nu va aduce pacea. Dar va clarifica dacă aceste linii roșii sunt puncte de negociere sau simple repere pentru public. Iar după declarația lui Trump și această intervenție a lui Zelenski, un lucru este cert: pixul nu mai este nici la Kiev, nici la Bruxelles.
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
