Trump şi Xi negociază comerțul, criza fentanylului, războiul din Ucraina și controversatul acord pentru TikTok. Mesajul e clar: Washington și Beijing negociază direct dosarele globale, iar Europa a fost deja scoasă din joc.
Donald Trump a anunțat pe Truth Social că a avut o convorbire „foarte productivă” cu președintele Chinei, Xi Jinping. Cei doi lideri au discutat patru subiecte strategice: comerțul bilateral, criza fentanyl, nevoia de a opri războiul dintre Rusia și Ucraina și aprobarea „TikTok Deal” – înțelegerea care permite platformei să rămână activă pe piața americană.
„Am convenit cu președintele Xi că ne vom întâlni la summitul APEC din Coreea de Sud, că voi merge în China la începutul anului viitor, iar Xi va veni în Statele Unite la un moment potrivit. A fost un apel foarte bun, vom mai vorbi la telefon, apreciez aprobarea TikTok și amândoi așteptăm întâlnirea de la APEC”, a scris Trump.
Ucraina: negocierile trec peste Bruxelles
Menționarea explicită a războiului din Ucraina este cea mai grea lovitură pentru UE. După summitul din Alaska, în care Trump și Putin au pus bazele unui cadru de negociere, acum vine și confirmarea chineză. SUA, Rusia și China își asumă public că vor să închidă războiul.
Europa nu mai „riscă să fie lăsată pe margine” – este deja scoasă din ecuație. Trump a spus răspicat la conferința cu Keir Starmer că nu va susține noi sancțiuni împotriva Rusiei „cât timp Europa importă gaz și petrol de la Moscova”. Mesajul este clar: Washington nu mai vrea să finanțeze strategia Bruxelles-ului.
Pentru Kiev, asta înseamnă că viitoarea pace va fi negociată între Washington, Moscova și Beijing, cu sau fără consimțământul său.
Comerț: resetare înainte de APEC
APEC (Asia-Pacific Economic Cooperation) nu este doar o reuniune economică, ci locul unde se trasează liniile mari ale colaborării între cele mai importante economii ale lumii. Faptul că Trump și Xi merg la APEC cu un ton conciliant arată că vor să arate lumii o imagine de stabilitate și cooperare, chiar dacă rămân rivali strategici.
O eventuală relaxare a tarifelor, anunțată sau chiar semnată în marja APEC, ar fi o gură de oxigen pentru piețele globale și un mesaj că SUA și China pot gestiona competiția într-un mod predictibil. Pentru România și restul Europei, asta ar însemna importuri mai ieftine din Asia și o reducere a presiunilor inflaționiste care au lovit puternic după 2022.
Fentanyl: temă de securitate și armă politică
Fentanyl este un opioid sintetic de peste 50 de ori mai puternic decât morfina și a devenit principala cauză de moarte accidentală în SUA. Majoritatea precursorilor chimici provin din China. Trump promite să „închidă robinetul”, să negocieze direct cu Beijingul și să impună pedepse capitale traficanților.
Discuția cu Xi nu este doar sanitară – este și politică. Statele americane cele mai lovite de epidemia de opioide sunt cheie în orice bătălie electorală, iar un acord cu China i-ar aduce lui Trump capital politic masiv.
TikTok Deal: mai mult decât o aplicație
Aprobarea acordului pentru TikTok este un eveniment cu implicații globale. Platforma, folosită de peste 170 de milioane de americani, a fost la un pas de interdicție sub aceeași administrație Trump în 2020, pe motiv de securitate națională.
Faptul că acum Trump salută oficial înțelegerea arată o schimbare de strategie: în loc să scoată TikTok din SUA, preferă să o integreze într-un regim de supraveghere și parteneriat economic. Este un mesaj dublu: către Beijing că relația poate fi pragmatică și către publicul american că administrația controlează platforma, nu o lasă „sub influență străină”.
Pentru China, păstrarea TikTok pe piața americană este o victorie simbolică; pentru Washington, este dovada că poate dicta regulile jocului digital fără a-și aliena complet partenerii comerciali.
Concluzie: Trump şi Xi negociază, Europa iese din joc
Apelul Trump–Xi arată că deciziile strategice se iau direct între Washington, Moscova și Beijing, fără Bruxelles la masă. Europa nu mai este doar spectator – este deja depășită de evenimente.
Pentru România, lecția este dură: viitorul frontului de la granița noastră nu se mai decide la Bruxelles, ci în capitalele marilor puteri. Pacea care vine va fi rapidă și impusă, iar Kievul va plăti prețul.
Și se mai demonstrează ceva: ruptura de Washington a fost o greșeală strategică majoră. Bucureștiul a ales să fie obedient față de Bruxelles exact în momentul în care Europa este scoasă din ecuație, iar jocul se mută în altă parte.
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație













2 răspunsuri