La Chequers, pe 18 septembrie 2025, conferința de presă dintre Keir Starmer și Donald Trump a fost un spectacol de intenții și ipocrizii, încheiată cu concluzia certă -Trump nu va impune sancțiuni Rusiei cât timp UE cumpără petrol și gaz de la Putin.
Starmer, cu aerul său de laborist convins, a vorbit despre „o suită mai largă de sancțiuni” împotriva Rusiei și sprijin „de la început până la sfârșit” pentru Ucraina, insistând că „nu putem avea încredere în Putin”.
Trump, cu o ironie care tăia ca un brici, a replicat: „Foarte simplu. Dacă prețul petrolului scade, Putin renunță. N-are de ales.” Apoi a livrat lovitura: „Nu fac nimic atâta timp cât Europa cumpără petrol și gaz rusesc.”
Sună ca un apel la unitate, dar e o perdea de fum. Trump știe exact cine sunt cei care nu vor renunța – Ungaria și Slovacia, conduse de „prietenii” săi Viktor Orbán și Robert Fico – și le folosește ca paravan pentru a evita sancțiunile și a forța Europa spre un realism dureros.
După cum am arătat în editorialul din 17 septembrie, Trump, Xi și Putin rescriu harta globală: Europa, pionul sacrificat, Trump joacă un șah în care Europa e prinsă între ciocan și nicovală, iar pacea e singura cale de ieșire – una pe care liderii europeni o amână din teama de a da socoteală.
Ironia lui Trump și capcana europeană
Starmer a pledat pentru sancțiuni colective și unitate, menționând „una sau trei țări” care trebuie să-și taie dependența de energia rusă, mândru că Marea Britanie e aproape la zero.
Trump, însă, a redus totul la o soluție aparent simplă: scăderea prețurilor petrolului, grație producției masive americane („producem mai mult decât oricine”). Dar fraza-cheie – „nu fac nimic cât timp Europa cumpără” – ascunde jocul adevărat.
Ungaria și Slovacia continuă să importe petrol și gaz rusesc prin conducta Druzhba și acorduri cu Gazprom, blocând sancțiunile UE cu veto-urile lor. Trump, în loc să-i preseze pe Orbán și Fico, le dă undă verde tacit, folosindu-i ca pârghie pentru a pasa vina pe „Europa ipocrită” care „nu joacă fair față de America”.
E o strategie cinică: evită sancțiuni dure pe Rusia, menține Rusia finanțată (~1,1 miliarde EUR lunar din UE) și forțează Europa să accepte că pacea e inevitabilă.
Orbán și Fico: pioni loiali într-un joc mai mare
Orbán, „marele prieten” al lui Trump (cum a scris în nota sa după atacul Ucrainei pe Druzhba din 13 august), și Fico, care laudă summitul Trump-Putin ca „început de pace”, sunt mai mult decât aliați ideologici. Sunt caii troieni ai lui Trump în UE. Ungaria și Slovacia, singurele țări UE care mai importă masiv energie rusă, blochează pachetul 19 de sancțiuni al UE, invocând „securitate energetică”.
Trump, care ar putea facilita alternative (SUA exportă LNG masiv), nu o face. De ce? Pentru că dependența celor două ţări de Rusia servește scopul său: să țină UE divizată, să amâne confruntarea economică cu Putin și să preseze pentru un acord de pace rapid, care să-i aducă puncte politice fără costuri militare americane.
Atacul Ucrainei pe Druzhba – al treilea în august 2025 – a dezvăluit această înțelegere. Trump a fost „very angry” („Viktor – Nu-mi place să aud asta – Sunt foarte furios. Spune-i Slovaciei”), nu pentru că sprijină Rusia, ci pentru că întreruperea fluxului de petrol a lovit direct în Ungaria și Slovacia, destabilizând strategia sa. Orbán a numit atacul „o mutare foarte nefastă”, iar Fico a cerut negocieri de pace care să includă Rusia.
Ambii, cu acordul tacit al lui Trump, mențin fluxul de bani către Moscova, subminând sancțiunile colective cerute de Starmer și Bruxelles.
O strategie veche, executată impecabil
Aceasta nu e o improvizație, ci o continuare a jocului descris în editorialul din 17 septembrie. Trump orchestrează un „triumvirat” cu Rusia și China, în timp ce Europa e un pion sacrificabil.
Summitul din Alaska (15 august) a trasat linii pentru ridicarea selectivă a sancțiunilor (Arctic LNG 2, Sakhalin-1), iar ultimatumul său la NATO – sancțiuni majore doar dacă toate țările opresc importurile rusești – e o capcană. Orbán și Fico, cu veto-ul lor în UE, nu vor renunța la energia rusă fără alternative, iar Trump nu le oferă aceste alternative, deși ar putea. În schimb, le permite să reziste Bruxelles-ului, pasând vina pe „Europa care nu joacă fair”.
Rădăcinile sunt în primul mandat al lui Trump, când îl lăuda pe Orbán ca „strongman” și critica UE ca „dușman comercial”. În 2025, jocul e mai rafinat: acordul energetic de la Turnberry (27 iulie, 750 miliarde USD în 3 ani) a legat Europa de LNG-ul american la prețuri cu ~30% mai mari decât gazul rusesc, dar nu înlocuiește importurile Ungariei și Slovaciei. Trump le permite celor doi să cumpere ieftin de la Rusia, ținând UE într-un echilibru fragil: dependentă de SUA, dar incapabilă să taie cordonul rusesc.
Realitatea dură: pacea e inevitabilă
Starmer visează la unitate și sancțiuni, dar realitatea e alta: Rusia nu poate fi învinsă militar. Controlează ~19% din teritoriul Ucrainei (~44.943 mile pătrate), iar contraofensivele Kievului s-au topit sub pierderi grele. Cheltuielile Europei pentru război sunt astronomice – aproape de 200 miliarde EUR în ajutor militar și economic din 2022 – dar rezultatele sunt minime. Trump, cu strategia sa de „prețuri joase la petrol”, știe că Rusia depinde de exporturi (~40% din buget), dar evită sancțiunile directe pentru a forța un acord de pace care să-i convină lui Putin și să-l facă erou acasă.
De ce fuge Europa de pace? Pentru că bilanțul ar fi devastator. Liderii UE, de la Macron la Scholz, ar trebui să dea socoteală pentru miliardele cheltuite, pentru economiile lor în criză (Franța retrogradată la A+, Germania în recesiune cu -0,3% PIB) și pentru eșecul de a unifica blocul. Orbán și Fico, protejați de Trump, sunt scuza perfectă pentru a amâna acest moment al adevărului. Dar amânarea nu schimbă realitatea: Rusia nu va fi învinsă pe câmpul de luptă, iar continuarea războiului doar golește visteriile Europei.
Apel la realism
Starmer are dreptate că „nu putem avea încredere în Putin”, dar încrederea nu câștigă războaie.
Trump, cu Orbán și Fico ca paravan, forțează Europa să accepte un adevăr dur: pacea e singura cale. UE trebuie să negocieze un compromis – da, unul care va lăsa Rusia cu câștiguri teritoriale și va irita Kievul – dar care va opri hemoragia economică și militară.
Alternativa? Să continue să finanțeze un război pierdut, în timp ce Trump, cu mâna pe umărul lui Orbán și cu Fico aplaudând, negociază viitorul cu Putin și Xi.
Europa nu poate tăia dependența energetică peste noapte – nici de Rusia, nici de LNG-ul american scump. Dar poate alege realismul: o pace negociată, cu pierderi asumate, înainte ca bilanțul să devină de nesuportat.
Altfel, va rămâne un pion într-un joc în care Trump dictează regulile, iar Orbán și Fico sunt gardienii care țin poarta deschisă pentru Rusia.
Acest editorial se bazează pe declarații publice, știri și analize recente din 2025. Opiniile exprimate aparţin autorului.
Știri Oneste promovează fapte verificate, fără influențe politice.
2 răspunsuri