Pe 25 mai 2025, la ora 12:58, Ambasada Statelor Unite la București publică o postare care, la prima vedere, pare să celebreze un moment istoric al relațiilor bilaterale: o imagine a clădirii sistemului antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu, dominată de un drapel masiv al SUA pe fațada frontală, cu radare și antene care indică scopul strategic al instalației. Încadrarea grafică este festivă – colțurile sunt decorate cu steagurile României și SUA, iar în stânga sus un logo anunță „145 de ani de relații diplomatice”, dublat de o bandă roșie cu textul „145 years of U.S.–Romania diplomatic relations”. Vizualul sugerează o aniversare a unui parteneriat solid, simbolizat de steaguri și mesaje festive.
Însă textul postării spune o poveste diferită: „Astăzi marcăm aniversarea sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore din România, o etapă importantă în parteneriatul strategic dintre Statele Unite și România. Amplasat la Baza Militară Deveselu, acest sistem de ultimă generație joacă un rol vital în arhitectura de apărare antirachetă a #NATO. De la activarea sa, Aegis Ashore a sporit securitatea și capacitatea de descurajare pe flancul estic al NATO. Colaborarea dintre forțele americane și române la Deveselu demonstrează puterea alianței noastre și angajamentul nostru comun față de stabilitatea regională. Prin prezența sa în România, Aegis Ashore contribuie nu numai la protejarea aliaților noștri, ci și la consolidarea puterii și a securității Americii. #SUARomania145.”
Contrastul dintre imagine și text este evident. În timp ce încadrarea grafică – steagurile, logo-ul și hashtagul #SUARomania145 – creează iluzia unei celebrări bilaterale, textul se concentrează aproape exclusiv pe clădirea scutului de la Deveselu, subliniind beneficiile pentru securitatea Americii și NATO, nu pentru România. „Parteneriatul strategic” este menționat doar în treacăt, fără substanță, iar colaborarea este redusă la prezența forțelor americane și române la Deveselu – o descriere tehnică, lipsită de căldură diplomatică. Nu există nicio referință la alegerile recente, la președintele Nicușor Dan sau la viitorul relației bilaterale.
Mai mult, data de 25 mai nu marchează nicio aniversare reală: scutul a fost inaugurat pe 12 mai 2016, iar relațiile diplomatice au fost stabilite pe 14 iunie 1880.
Postarea apare însă într-un moment simbolic – cu o zi înainte de învestirea lui Nicușor Dan, pe 26 mai – iar tăcerea sa asupra contextului politic devine un mesaj implicit.
O cronologie a distanței
- 2 mai: SUA retrage România din programul Visa Waiver, invocând „deteriorarea relațiilor bilaterale” (Politico).
- 18 mai: Nicușor Dan câștigă alegerile prezidențiale. Administrația Trump tace.
- 20 mai: Trump și Putin discută timp de două ore, anunțând „reevaluarea flancului estic” al NATO. Ambasadoarea Kathleen Kavalec părăsește România, fiind înlocuită temporar, fără explicații.
- 21 mai: Trump numește un nou ambasador în România – Darryl Nirenberg, un avocat și lobbyist din Washington, nu un diplomat de carieră. Nirenberg nu a ajuns încă în România, iar numirea sa, fără o prezență efectivă, ridică semne de întrebare.
- 22 mai: Ambasada anunță actualizarea sistemului de programări pentru vize, suspendând serviciile între 27 și 29 mai – o perioadă care include învestirea lui Nicușor Dan.
- 25 mai (dimineața): Nicușor Dan, în vizită în Polonia, participă la un miting pro-UE în Varșovia, susținând candidatul Coaliției Civice, Rafał Trzaskowski, în campania prezidențială poloneză. În discursul său, Dan pledează pentru o Uniune Europeană mai puternică, reînarmarea Europei, sprijinul pentru Ucraina și integrarea acesteia în NATO, criticând în același timp abordarea lui Trump față de Putin.
- 25 mai (12:58): Ambasada SUA publică postarea „aniversară” despre Deveselu, fără a menționa alegerile, învestirea sau poziția lui Dan.
- 26 mai: Nicușor Dan depune jurământul.
Un mesaj codificat în tăcere
Disonanța dintre imagine și text nu este o simplă nepotrivire – este o declarație deliberată. Imaginea, cu steagurile și hashtagul #SUARomania145, creează iluzia unei celebrări bilaterale, dar textul reduce relația dintre România și SUA la o infrastructură militară, subliniind beneficiile pentru securitatea Americii și NATO. Prezența „masivă” a simbolurilor americane – drapelul uriaș pe clădire, accentul pe „securitatea Americii” – contrastează cu absența oricărui simbol românesc în conținutul propriu-zis al fotografiei, în afara bordurii grafice. Această dezechilibrare reflectă o realitate dură: România nu mai este tratată ca un partener strategic egal, ci ca un amplasament pentru obiectivele militare ale Washingtonului.
Această distanțare este accentuată de alte momente strategice. Pe 22 mai, Ambasada anunță actualizarea sistemului de programări pentru vize, suspendând serviciile între 27 și 29 mai – a doua zi după investirea lui Nicuşor Dan. Plasarea acestui anunț, cu doar patru zile înainte de învestire, sugerează o detașare simbolică: în loc de un gest diplomatic care să marcheze un nou capitol al relațiilor bilaterale, România primește o notificare tehnică, axată pe proceduri administrative. Mai mult, pe 25 mai, dimineața, Nicușor Dan participă la un miting pro-UE în Varșovia, susținând candidatul polonez Rafał Trzaskowski. În discursul său, Dan pledează pentru o Uniune Europeană mai puternică, reînarmarea Europei, sprijinul pentru Ucraina și integrarea acesteia în NATO, criticând în același timp abordarea conciliantă a lui Trump față de Putin. Câteva ore mai târziu, la 12:58, Ambasada SUA publică postarea sa „aniversară”. Tăcerea Ambasadei devine astfel și mai semnificativă: SUA ignoră nu doar învestirea lui Dan, ci și poziția sa ferm pro-UE și pro-Ucraina, exprimată public în Polonia – o poziție care contravine agendei „America First” a lui Trump.
Numirea lui Darryl Nirenberg pe 21 mai completează acest tablou de indiferență. Spre deosebire de predecesoarea sa, Kathleen Kavalec, care a fost o diplomată de carieră, Nirenberg este un avocat și lobbyist din Washington, fără experiență diplomatică. Mai mult, deși numit, el nu a ajuns încă în România, iar absența sa fizică – la cinci zile de la numire și în contextul învestirii lui Nicușor Dan – ridică întrebări. Este această întârziere un alt semnal al distanțării SUA sau un gest deliberat al administrației Trump pentru a sublinia „dispensabilitatea” României?
Contextul global amplifică această distanțare. Discuțiile Trump-Putin din 19 mai sugerează conturarea unui „Yalta 2.0” – o redefinire a sferelor de influență, în care flancul estic al NATO, inclusiv România, riscă să fie sacrificat pentru un armistițiu în Ucraina. Administrația Trump, ghidată de principiul „America First”, prioritizează acorduri cu Rusia și BRICS, nu angajamentele costisitoare din Europa de Est. Scutul de la Deveselu, care costă SUA aproximativ 100 de milioane de dolari anual, devine o linie de buget „dispensabilă” într-un posibil acord cu Moscova. În plus, eficiența sa este pusă sub semnul întrebării de noile tehnologii rusești, precum racheta hipersonică „Oreshnik”, care depășește capacitățile defensive ale sistemului Aegis Ashore.
O posibilă „lecție” pentru Polonia?
Tăcerea Ambasadei SUA, combinată cu numirea unui ambasador care nu a ajuns în România, ar putea fi preludiul unui gest mai dur al administrației Trump. În Polonia, turul doi al alegerilor prezidențiale, programat pentru 1 iunie, opune candidatul pro-UE Rafał Trzaskowski, susținut de premierul Donald Tusk, lui Karol Nawrocki, un naționalist apropiat de Trump, care a fost primit la Casa Albă pe 2 mai. Trump are un interes clar în victoria lui Nawrocki, care ar menține Polonia în sfera sa de influență și ar slăbi tabăra pro-UE a lui Tusk. Pozițiile pro-UE și pro-Ucraina ale lui Nicușor Dan, exprimate în discursul său din Varșovia, ar putea irita administrația Trump, care ar putea alege să „pedepsească” România pentru a trimite un mesaj Poloniei. Numirea unui avocat ca ambasador, fără ca acesta să-și ia postul în primire, ar putea fi un prim pas simbolic. Un gest mai dur – cum ar fi reducerea sprijinului pentru scutul de la Deveselu, impunerea de sancțiuni economice sau declarații publice critice – ar servi drept avertisment pentru polonezi: alegerea lui Trzaskowski ar putea atrage o soartă similară, slăbind securitatea Poloniei într-un moment în care depinde de prezența SUA pentru a contracara amenințările rusești.
În plan european, România se află într-o poziție și mai vulnerabilă. Uniunea Europeană, prin planul „Rearm Europe” al Ursulei von der Leyen (800 de miliarde de euro), cere României să aloce resurse suplimentare apărării, redirecționând fonduri precum PNRR-ul (14,2 miliarde de euro) dinspre infrastructură spre armament. Între timp, sancțiunile europene au eliminat accesul la gazul rusesc, crescând costurile energetice și slăbind economia țării. Franța, Germania și Regatul Unit, confruntate cu propriile crize, nu au capacitatea de a susține Bucureștiul în fața unei Rusii tot mai agresive. Dacă Trump „arde” România, așa cum a făcut-o în trecut cu alți aliați NATO, Bucureștiul ar rămâne izolat, un exemplu pentru Polonia despre riscurile unei orientări pro-UE.
Un viitor marcat de indiferență
Președintele Nicușor Dan, care a semnalat „schimburi de mesaje” cu administrația americană (HotNews, 22 mai), pare să caute o punte de dialog. Dar tăcerea SUA – de la lipsa felicitărilor oficiale la postarea „aniversară” care ignoră contextul politic – sugerează că aceste eforturi sunt trecute cu vederea. Anunțul din 22 mai privind suspendarea serviciilor de vize între 27 și 29 mai, care acoperă inclusiv ziua învestirii, numirea unui ambasador care nu a ajuns în țară și postarea din 25 mai, care ignoră discursul său pro-UE și pro-Ucraina din Polonia, completează această imagine de distanțare: în loc de apropiere politică sau umană, Bucureștiul primește proceduri administrative, tăcere și absențe simbolice.
Postarea Ambasadei SUA din 25 mai nu este o celebrare, ci o declarație implicită. Contrastul dintre imaginea „festivă” – cu steaguri, clădirea scutului și hashtagul #SUARomania145 – și textul detașat, axat pe securitatea Americii și NATO, dezvăluie o realitate amară: România nu mai este un partener strategic, ci un punct pe harta militară a Washingtonului. Într-o lume în care „Yalta 2.0” redefinește raporturile de putere, iar „Rearm Europe” tensionează economiile, România riscă să devină un aliat marginalizat, prins între indiferența marilor puteri și ambițiile propriilor lideri.
Tăcerea Ambasadei SUA nu este doar o omisiune – este un avertisment, iar Polonia ar putea fi următoarea care să simtă consecințele unei alegeri „greșite”.
