Summitul B9 – România devine un pion între armele Bruxelles-ului și pacea lui Trump? Află ce ascund Spiderweb și negocierile cu Rusia
La summitul B9 și al țărilor nordice de la Vilnius, pe 2 iunie 2025, Volodimir Zelensky a lansat un apel ferm: „Ucraina ține linia nu doar pentru sine, ci pentru întreaga Europă”. Invocând operațiunea „Spiderweb” – un atac cu drone asupra bazei aeriene rusești Morozovsk – și avertizând despre o posibilă ofensivă rusească din Belarus, Zelensky a cerut arme, unitate NATO și sancțiuni mai dure. România, reprezentată de președintele Nicușor Dan, a fost prezentă, dar rămâne un actor marginal, invocat în discursuri, dar absent din negocierile strategice. Într-un context marcat de negocierile eșuate de la Istanbul și de ascensiunea axei eurosceptice Washington-Varșovia, Bucureștiul riscă să devină un pion sacrificabil.
„Spiderweb”: triumf sau propagandă?
Zelensky a prezentat atacul de la Morozovsk (1 iunie 2025) ca un succes major, revendicând distrugerea a 41 de avioane, inclusiv bombardiere Tu-22M3, capabile să transporte focoase nucleare. Însă o notă confidențială obținută de Știrioneste.ro, atribuită unor surse din serviciile de informații NATO, sugerează o realitate mai modestă: doar 13 aeronave distruse – 8 bombardiere Tu-95MS, esențiale pentru triada nucleară rusească, 4 Tu-22M3, folosite în atacuri convenționale, și un avion de transport An-12. Aceste cifre, neverificate independent, subminează narativul triumfalist al Kievului și ridică semne de întrebare despre impactul real al operațiunii.
Atacul a exploatat o slăbiciune a tratatului START-3, care obligă Rusia să țină bombardierele strategice în aer liber. Lovirea lor este o provocare la adresa descurajării nucleare a Moscovei, dar și un risc major: Rusia a avertizat că astfel de atacuri cu arme occidentale echivalează cu un „război cu NATO” (Al Jazeera, 27 mai 2025). Avertismentul lui Zelensky despre o ofensivă rusească din Belarus amplifică tensiunea, aducând linia de front mai aproape de granițele României.
Istanbul: negocieri sterile, poziții ireconciliabile
Pe 2 iunie 2025, la Palatul Çırağan din Istanbul, Rusia și Ucraina s-au întâlnit pentru a doua rundă de negocieri directe din acest an, sub medierea Turciei. Discuțiile, care au durat sub 90 de minute, nu au adus progrese spre un armistițiu. Singurele acorduri au fost schimbul de prizonieri grav răniți și sub 25 de ani și returnarea a 12.000 de corpuri ale soldaților căzuți. Ucraina, condusă de ministrul apărării Rustem Umerov, a propus un „roadmap” pentru pace: armistițiu necondiționat de 30 de zile, returnarea prizonierilor și a copiilor deportați, și un summit Zelensky-Putin. Rusia, reprezentată de Vladimir Medinsky, a prezentat un memorandum cu cereri maximaliste: recunoașterea Crimeii și a patru regiuni anexate, reducerea armatei ucrainene și neutralitatea Kievului, fără aspirații NATO. Aceste condiții, respinse de Ucraina ca „capitulare”, au blocat negocierile.
Turcia, prin Erdoğan, a numit întâlnirea un „mare succes” și a propus un summit trilateral cu Trump, dar absența unui reprezentant american a slăbit procesul. Zelensky, aflat la Vilnius, a cerut sancțiuni mai dure, coordonându-se cu lideri europeni, în timp ce Trump a insistat că progresele depind de o întâlnire directă cu Putin (The New York Times, 2 iunie 2025). Contextul militar – 472 de drone rusești lansate pe 1 iunie și „Spiderweb” – a complicat și mai mult discuțiile.
Axa Washington-Varșovia: România, exclusă din joc
Victoria lui Karol Nawrocki în Polonia (1 iunie 2025) consolidează o axă eurosceptică alături de Robert Fico și Viktor Orbán, aliniată cu politica tranzacțională a lui Trump. Nawrocki, susținut de Casa Albă, se opune aderării Ucrainei la NATO, izolând România, care rămâne loială UE și Kievului (Reuters, 2 iunie 2025). Convorbirea Trump-Putin din 19 mai 2025 și refuzul sancțiunilor noi sugerează disponibilitatea SUA pentru concesii, inclusiv retragerea NATO din est (The New York Times, 20 mai 2025). Scutul de la Deveselu, cu 3.000 de militari americani, devine un pion dispensabil dacă Putin cere garanții de securitate.
Nicușor Dan a pledat la Vilnius pentru un „NATO mai puternic” și pentru protejarea Moldovei, avertizând că o Ucraină învinsă ar deveni „un fel de Belarus” (post X @StirileTVR, 2 iunie 2025). Invitația lui Zelensky pentru o vizită în Ucraina este un gest simbolic, dar România nu este implicată în proiecte strategice, spre deosebire de Polonia (proiecte economice) sau Finlanda (producție de drone). Bucureștiul rămâne un coridor logistic și o bază NATO, fără greutate în negocierile de pace.
Vulnerabilitatea României: spre o „nouă Venezuelă”?
Loialitatea pro-UE și pro-Kiev expune România într-o regiune reconfigurată de Trump și Nawrocki. Economia, cu un deficit de 9,3% din PIB și leul la 5,1222 lei/euro, este lovită de tarifele lui Trump (10% pe importuri, 25% pe mașini), care afectează exporturi precum Dacia (Euronews.ro, 22 apr. 2025). Dependența de fondurile PNRR (13,7 miliarde euro) și fragilitatea coaliției sub premierul interimar Cătălin Predoiu sporesc riscul unei crize economice și politice. În acest context Nicuşor Dan promite la Vilnius creşterea cheltuielilor militare ale României la 5% din PIB, prioritizând interesele Ucrainei şi marginalizând propria populaţie – arme în loc de pensii şi venituri salariale.
Geopolitic, avertismentul despre Belarus și cererile Rusiei la Istanbul aduc linia de front mai aproape, iar Deveselu devine inutil dacă Trump cedează retragerea NATO.
NATO, dependent de SUA (~70% din buget), este „zero barat” fără sprijin american, iar Mark Rutte a recunoscut că Europa nu poate compensa acest vid în următorii cinci ani (Atlantic Council, 7 mai 2025). România, fără un rol strategic activ, riscă să devină o zonă-tampon, nu un nod esențial.
Concluzie: Summitul B9 – România între loialitate și izolare
Negocierile de la Istanbul au arătat o prăpastie între ambițiile lui Zelensky și cererile maximaliste ale Rusiei, în timp ce „Spiderweb” rămâne mai degrabă propagandă decât triumf, așa cum sugerează sursele noastre. Trump și Nawrocki trasează o nouă ordine regională, marginalizând România loială UE.
La Summitul B9 – România a fost invocată în discursuri, dar ignorată în decizii; expusă riscurilor, dar neprotejată. Dacă linia de front se rupe, România va fi ultimul stat informat.
