30 august 2025 – Politica externă a României s-a aliniat 100% la Bruxelles, dar a dispărut aproape complet de pe radarul Washingtonului. Unde suntem astăzi?
România trăiește astăzi într-o contradicție pe care prea puțini au curajul s-o spună deschis: pe de o parte execută până la ultima virgulă directivele Bruxelles-ului, iar pe de altă parte a dispărut aproape complet de pe radarul Washingtonului. Pentru o țară care și-a construit securitatea pe „dublul pilon” UE–SUA, situația aceasta nu este echilibru, ci vulnerabilitate pură.
Alinierea totală la Bruxelles
După criza electorală din decembrie 2024, România a ieșit cu o garnitură politică acceptată de instituțiile europene. Nicușor Dan la Cotroceni și Ilie Bolojan la Palatul Victoria au devenit garanția că Bucureștiul va executa reformele cerute: creșterea vârstei de pensionare, tăieri masive de posturi în administrație, reducerea pensiilor speciale, restructurarea companiilor de stat.
Toate acestea au fost puse în mișcare în 2025, cu un cost social uriaș: proteste în educație, instanțe blocate de magistrați, greve în administrație. Populația resimte austeritatea, dar efectele pozitive nu se văd încă. În schimb, Bruxelles-ul a aplaudat prompt: România este prezentată ca „elev model”, un stat disciplinat care arată că poate livra.
În plan extern, România repetă aproape mot-à-mot mesajele Ursulei von der Leyen: pacea trebuie obținută „prin forță”, Ucraina trebuie sprijinită nelimitat, Rusia trebuie sancționată fără pauză. Nicio nuanță, nicio diferență de accent.
Tăcerea la Washington
Problema cu politica externă a României este cealaltă jumătate a ecuației: Statele Unite. Aici, România lipsește aproape cu desăvârșire.
Ambasadorul SUA a plecat imediat după alegeri și de peste jumătate de an nu a fost înlocuit. La București există doar un însărcinat cu afaceri. Un detaliu protocolar care spune totul: în 2025, România nu este prioritate pentru Casa Albă.
Președintele Trump nu l-a felicitat niciodată public pe Nicușor Dan, nu există o vizită bilaterală la nivel înalt, iar contactele directe s-au redus la saluturi în marja unor summituri. În schimb, mesajele de la Washington sunt critice: raportul Departamentului de Stat a consemnat anularea alegerilor din 2024 ca ingerință politică, iar vicepreședintele JD Vance a spus tranșant că „nu avem valori comune dacă anulezi alegeri pentru că nu-ți place rezultatul”.
Mai mult, administrația Trump nu are încredere în liderii actuali de la București. Nicușor Dan este perceput ca „omul Bruxelles-ului”, iar Oana Țoiu, ministrul de externe, ca o voce de PR fără substanță. Într-un Washington dominat de conservatori sceptici față de UE, acest tip de lideri nu contează.
Riscul strategic
Pe termen scurt, România supraviețuiește prin inerție: trupele americane sunt încă la Kogălniceanu, scutul de la Deveselu funcționează, NATO menține unitatea. Dar pe termen mediu, lucrurile pot arăta altfel.
Dacă Trump și Putin ajung la o înțelegere directă, există riscul ca active precum Deveselu să intre pe masa negocierilor. O reducere a prezenței americane în Europa este deja discutată la Pentagon. Chiar dacă nu se va produce „peste noapte”, semnalul e clar: Estul va primi mai puțin.
În acel moment, România va descoperi că obediența față de Bruxelles nu ține loc de garanții americane. Evenimentele din ultimele două săptămâni ne arată că acel moment este din ce în ce mai palpabil şi mai apropiat.
Problema de leadership
Cel mai grav este că România nu are astăzi leadership politic capabil să deschidă un canal real la Washington.
- Președintele și premierul sunt orientați exclusiv spre Bruxelles.
- Ministrul de externe nu are statură.
- Opoziția e prea slabă sau prea compromisă ca să fie alternativă.
Singurele nuclee de credibilitate la Washington sunt în altă parte: armata, câțiva diplomați de carieră, câțiva oameni din energie. Dar aceștia nu au mandat politic. Pot menține firul viu, dar nu pot repoziționa România.
Politica externă a României – asimetrie periculoasă
România nu se află într-un „echilibru” între UE și SUA. Se află într-o asimetrie periculoasă: loialitate totală față de Bruxelles și absență aproape completă la Washington. Aceasta nu e strategie, e vulnerabilitate.
Dacă SUA își reduc angajamentul în Europa sau fac concesii Rusiei, România rămâne expusă. Și fără lideri capabili să reconstituie relația transatlantică, Bucureștiul riscă să fie doar un executant obedient al UE, cu nota de plată pe masă și cu garanțiile americane în aer.
Realitatea dură este că România nu are astăzi oameni politici cu greutate capabili să deschidă un canal serios la Washington. Președintele repetă discursul Bruxelles-ului, ministrul de externe joacă rol de portavoce, iar restul clasei politice este ori prea slabă, ori prea compromisă pentru a conta.
În absența acestei garnituri, politica externă a României se reduce la execuție mecanică, nu la inițiativă și nici la negociere.”
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
