Pe 28 decembrie 2025, la Mar-a-Lago, Donald Trump și Volodîmîr Zelenski au livrat un spectacol diplomatic atent regizat. Zâmbete largi, mulțumiri reciproce, procente aruncate cu lejeritate în aer – „95% progres”, „90% acord pe planul de 20 de puncte” – și glume despre prânz, oameni „mari și puternici” și atmosfera relaxată de la reședința lui Trump.
Trump a vorbit despre un apel de peste două ore cu Vladimir Putin, descris ca fiind „generos” inclusiv în privința reconstrucției Ucrainei. Zelenski a mulțumit echipelor americane – Kushner, Witkoff, Rubio – și a promis întâlniri cu liderii europeni la Washington, în ianuarie.
Pe hârtie, pare un pas spre pace. În realitate, e un moment de claritate brutală: războiul se apropie de final, dar nu pe termenii Ucrainei și, cu atât mai puțin, pe termenii Europei.
Să citim printre rânduri, fără farduri.
Progresul: exact cât să nu pară capitulare
Trump insistă că „suntem poate foarte aproape”, dar recunoaște deschis că Donbasul rămâne un thorny issue. Traducere: problema centrală nu e rezolvată, iar soluția presupune concesii teritoriale acum, nu mai târziu. Ideea e spusă aproape cinic: mai bine cedezi azi decât să pierzi mai mult mâine.
Zelenski răspunde cu mantra referendumului. Orice modificare teritorială trebuie validată de popor. Doar că, în aceeași respirație, recunoaște că referendumul este practic imposibil: milioane de refugiați, teritorii sub foc, lipsă de infrastructură, logistică haotică. Este o tactică clasică de tergiversare. Câștigă timp, evită să semneze personal concesii și își păstrează imaginea de „apărător al națiunii” în fața electoratului.
Cooperarea pe centrala de la Zaporojie este prezentată drept un succes major: Rusia nu bombardează, redeschiderea ar fi posibilă. În realitate, e un detaliu tehnic menit să cosmetizeze adevărul de fond: Rusia controlează terenul și dictează ritmul. Putin nu vrea o pace rapidă. Vrea o capitulare de facto, ambalată diplomatic.
Momentul-cheie: Putin nu vrea încetarea focului, iar Trump îi dă dreptate
Cel mai important moment al conferinței nu e despre procente sau planuri. Este fraza în care Trump spune explicit că Putin nu vrea încetare a focului. Nu vrea să oprească luptele pentru a organiza referendumuri sau negocieri prelungite. Și, mai grav, Trump adaugă calm că înțelege poziția.
Asta schimbă tot cadrul negocierii. Fără ceasefire, nu există pace. Există doar discuții purtate în timp ce oamenii continuă să moară. Iar când este întrebat ce se întâmplă dacă nu se ajunge la acord, Trump răspunde sec: luptele continuă și oamenii continuă să moară. Atât.
Nu e un avertisment. Nu e presiune. Este un ridicat din umeri geopolitic.
Realpolitik pură: Planul B al lui Trump
Aici se vede adevărata strategie. Trump joacă strict America First. Dacă negocierile eșuează – iar șansele sunt mari, din moment ce Putin refuză orice încetare a focului reală – vina va fi aruncată spre UE și Zelenski. „Am încercat. Ei nu vor. Nu mai e treaba mea.”
Urmează pasul doi: relaxarea masivă a sancțiunilor, deschiderea afacerilor cu Rusia – energie ieftină, minerale rare – și o implicare minimală în Ucraina, doar cât să nu arate ca un abandon total. Deja vedem semnale: apeluri lungi cu Putin, limbaj conciliant, referiri constante la „ce am fi putut face economic dacă nu existau sancțiunile”.
Pentru Trump, pacea este opțională. Dealurile nu sunt.
Zelenski, UE și iluzia „victoriei”
Zelenski știe că un acord cu concesii teritoriale i-ar fi fatal politic. Ar fi perceput ca trădare. De aceea se agață de referendumuri imposibile și de garanții „ironclad” pe care Trump nu are nicio intenție reală să le ofere.
Este susținut de linia dură europeană, dominată de cuplul Ursula von der Leyen – Friedrich Merz. Ambii insistă pe confruntare, sancțiuni și garanții maximale, deși știu că nu le pot impune Washingtonului. În paralel, mitul „victoriei Ucrainei” continuă să fie alimentat, deși este propagandă pură. Servește însă altui scop: justifică reînarmarea masivă a Germaniei, bugete militare explozive și profituri uriașe pentru industria de armament, în frunte cu Rheinmetall.
Europa se rupe, iar Macron joacă pe cont propriu
Europa este deja fragmentată. Emmanuel Macron a spus clar că dialogul direct cu Putin ar putea deveni „util” dacă negocierile conduse de SUA eșuează. Este un semn de frustrare profundă: Franța simte că Europa a fost redusă la rolul de spectator, în timp ce Berlinul și Bruxelles-ul administrează conflictul tehnic, nu politic.
În opoziție, Merz și von der Leyen rămân pe linia dură, sancționistă, fără deschidere reală diplomatică. Ungaria și Slovacia trag spre Est. Rezultatul este o UE fără voce unitară, incapabilă să influențeze decisiv negocierile.
Această fragmentare este exact ce așteaptă Putin și exact ce exploatează Trump.
Concluzia de la Mar-a-Lago: factura geopolitică vine, iar Europa o va plăti
În realpolitik, un război prelungit este o prostie pentru toți. Dar pacea impusă de Trump – cu concesii teritoriale, ridicarea sancțiunilor și afaceri cu Rusia – este singura variantă realistă pe masa sa.
Ucraina ar merita garanții reale. Nu le va primi. Europa pompează bani cât să-și justifice propria reînarmare. Zelenski joacă pe timp pentru a supraviețui politic. Iar Trump se pregătește să dea lovitura finală: blame pe UE, normalizare cu Moscova, dealuri.
Dacă Ursula von der Leyen continuă linia dură fără compromis, UE nu se va sparge brusc. Se va fragmenta lent și dureros: presiuni economice, diviziuni interne, o Germanie supramilitarizată care începe să-și sperie propriii vecini.
Diplomația autentică a murit de mult. Ce urmează nu este pacea, ci factura geopolitică. Și, ca de obicei, europenii vor fi primii care o plătesc.
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
