Circul Zelenski, episodul „întâi piroman, apoi pompier”.
După ce a distrus independența NABU și SAPO, Zelenski se declară brusc „atent la vocea poporului”. Ipocrizie politică de manual.
Când vrei să arăți că ești eroul națiunii și poți rezolva o problemă… întâi o creezi.
Exact asta face Volodimir Zelenski după protestele de la Maidan. Dă foc independenței justiției, apoi apare cu furtunul și promite că va repara totul „pentru că așa a zis poporul”. Nici măcar nu mai e nevoie de PR extern – regia internă e suficient de jalnică.
Pe 22 iulie, Zelenski și majoritatea sa parlamentară au impus legea 12414, care subordonează NABU și SAPO controlului executiv. Decizia a fost luată fulgerător, fără dezbatere și fără avizul comisiei de specialitate, într-o atmosferă care amintește mai degrabă de Duma Rusiei decât de o democrație aspirantă la UE.
Am explicat în detaliu acest derapaj în articolul precedent.
La doar două zile distanță, același Zelenski iese public și declară cu seninătate:
„Este important ce spune societatea. Am auzit vocea poporului. Vom repara.”
Să repari ce? Tocmai ce ai distrus, domnule președinte!
Declarația vine după protestele din Kiev, Odesa și Liov, unde oameni simpli și activiști anticorupție au strigat „Ucraina nu e Rusia!”. Iar când ai nevoie de pancarte ca să-ți reamintească asta… înseamnă că ești deja prea aproape de Moscova.
Circul Zelenski: din piroman în pompier, schema clasică
Zelenski aplică vechea tactică:
- Creezi o criză;
- Provoci indignare;
- Apari ca „lider înțelept” care ascultă poporul și anulează ce tocmai ai făcut.
Totul e o piesă de teatru. Numai că actorul e slab, iar publicul nu mai râde.
Să nu uităm: cu o zi înainte de declarația „reparatorie”, sediile NABU și SAPO au fost percheziționate, activiști arestați, iar un investigator economic independent blocat politic. Exact cum am văzut și în România în anii de „luptă cu corupția selectivă”.
Dar Zelenski nu e piroman doar în justiție. Alături de administrația Biden, a fost unul dintre autorii discreți ai spiralării războiului. În 2021, SUA și UE au accelerat în mod deliberat ancorarea Ucrainei în structurile euroatlantice, iar Washingtonul a început să publice imagini satelitare cu mișcările trupelor rusești – nu ca avertisment, ci ca presiune publică. În loc de negociere, Occidentul a răspuns Rusiei cu refuz categoric. S-a creat o spirală a confruntării, în care fiecare pas „de apărare” alimenta ofensiva celuilalt.
Iar în februarie 2022, exact în săptămâna premergătoare invaziei, regiunea Donețk a fost scena unor incidente armate majore, inclusiv atacuri asupra unei grădinițe. OSCE a constatat violențe crescute, dar nu a identificat autorii. Nici până azi nu există o anchetă independentă. În schimb, ambele tabere au exploatat ambiguitatea. Rusia și-a tras pretextul. Occidentul, narațiunea. Nimeni n-a intervenit să stingă fitilul. Dimpotrivă – toți și-au făcut selfie cu el aprins.
Bruxelles-ul? Doarme sau mimează
Răspunsul UE e identic cu cel menționat în analiza anterioară: tăcere. Poate un tweet îngrijorat. În rest – miliarde, încredere, parteneriat strategic.
Zelenski știe că poate juca la două capete: în fața ucrainenilor mimează ascultarea, iar în fața Vestului mimează reformismul. În realitate, controlează tot. Pentru că poate.
Și pentru că știe un adevăr simplu: în logica geopolitică a Bruxellesului, nu contează ce faci, ci de partea cui ești. Atâta timp cât te declari „proeuropean” și spui că lupți cu Rusia, ți se iartă orice – de la arestări politice până la subordonarea justiției. Standardele democratice devin opționale, iar anticorupția poate fi distrusă cu sprijinul acelorași instituții care o cereau cu glas tare acum câțiva ani.
Asta nu mai e neglijență. E complicitate tăcută. Iar din tăcere se nasc regimuri care nu mai au nevoie nici de propagandă: li se face PR direct de la Bruxelles.
❗ Concluzie
Nu e vorba despre o reformă ratată. E vorba despre un plan reușit: centralizarea puterii, discreditarea justiției independente, și folosirea anticorupției ca armă politică.
Zelenski nu a dat înapoi. Doar a mai jucat un act din piesa „Ucraina europeană”, ca să mai țină publicul pe loc. Iar între două aplauze diplomatice și trei proteste tăcute, Kievul devine tot mai greu de deosebit de regimurile pe care pretinde că le combate.
