13 octombrie – Trump, Zelenski și rachetele Tomahawk – o ecuație care rezumă perfect noul joc de putere din 2025, unde armele devin instrumente de negociere, iar pacea se vinde prin amenințare.
Într-o declaraţie făcută la bordul Air Force One, Donald Trump a reluat subiectul livrărilor de armament către Ucraina, dar într-un mod care redefineşte logica ajutorului militar. A spus că Statele Unite „nu trimit arme direct, ci prin NATO”, că alianţa „plăteşte 100% pentru ele”, şi că „s-ar putea” să discute cu Vladimir Putin înainte de a aproba transferul rachetelor de croazieră Tomahawk. O combinaţie între negociere, presiune şi spectacol diplomatic, dar şi un avertisment adresat Moscovei — ambalat într-un limbaj ambiguu, specific stilului Trump.
Mesaj dublu: avertisment și ofertă
„Noi nu trimitem arme direct. Le trimitem către NATO, şi NATO ne plăteşte. Asta e marea diferenţă dintre Biden şi Trump”, a spus preşedintele, făcând o comparaţie explicită cu administraţia anterioară. „Biden le-a dat 350 de miliarde, noi nu le-am dat nimic. Le-am dat respect și alte lucruri, sincer vorbind.”
Trump a detaliat că „NATO cumpără armele, apoi le trimite în Ucraina”, precizând că „alianţa ne plăteşte integral”, iar Washingtonul doar facilitează logistica. Cu alte cuvinte, o încercare de a menţine sprijinul pentru Kiev fără a putea fi acuzat în plan intern că „împinge America într-un nou război”.
Apoi a venit pasajul-cheie, care a schimbat tonul: „Ucraina are mare nevoie de sisteme Patriot. Şi ar dori Tomahawk-uri, e pasul următor. Am discutat despre asta. Poate că va trebui să vorbesc cu Rusia înainte de a decide. Nu cred că le-ar plăcea să vadă Tomahawk-uri venind în direcţia lor.”
Trump a continuat, într-o formulare care a stârnit reacţii imediate: „S-ar putea să-i spun lui Putin – dacă nu se încheie războiul, o să le trimitem Tomahawk-uri. Poate o să spun asta. Poate nu. Dar poate că da.”
Ce sunt Tomahawk-urile și de ce contează
Racheta de croazieră Tomahawk, simbol al proiecţiei de forţă americane din ultimele decenii, are o rază de acţiune de până la 2.500 km şi poate transporta un focos convenţional de mare precizie. Folosirea ei pe frontul ucrainean ar transforma radical conflictul – ar permite Kievului să lovească adânc în teritoriul rus, inclusiv infrastructuri militare şi logistice din Crimeea sau din regiunile de frontieră.
Pentru Moscova, un asemenea scenariu ar însemna trecerea liniei roşii: o mutare percepută ca o agresiune directă susţinută de SUA. Reacţiile ruseşti nu au întârziat: diplomaţi de la Moscova au avertizat că „introducerea Tomahawk-urilor ar reprezenta o escaladare majoră”, iar Kremlinul a vorbit deja despre „consecinţe imprevizibile pentru securitatea europeană”.
Joc de imagine și presiune
În plan diplomatic, declaraţia lui Trump e o mişcare calculată în logica „Art of the Deal”. El sugerează o opţiune agresivă, o pune pe masă, dar o foloseşte ca monedă de schimb pentru o eventuală negociere. „Dacă nu se încheie războiul, trimitem Tomahawk-uri” e, în esenţă, o ameninţare condiţionată.
Mesajul e dublu: către Kiev, că sprijinul american depinde de progresul în negocieri, şi către Moscova, că refuzul compromisului va duce la un salt tehnologic pe câmpul de luptă.
De altfel, Trump a menţionat explicit: „Vreau să văd războiul încheiat.” În stilul său caracteristic, creează o tensiune verbală controlată – suficient cât să menţină incertitudinea strategică, dar fără a trece pragul unei decizii formale.
NATO plătește, SUA încasează
Pe fond, declaraţia aduce şi o clarificare economică: ajutorul militar către Ucraina devine o tranzacţie comercială. Statele NATO cumpără armele americane, SUA le livrează, iar Kievul le primeşte. În plan intern, Trump se poate prezenta ca „negustorul care nu dă nimic gratis”, iar în plan extern, ca mediatorul care „vinde pacea prin forţă”.
Este aceeaşi logică folosită în 2018, când a cerut aliaţilor europeni să „plătească pentru propria securitate”, ameninţând chiar că va retrage SUA din NATO. Doar că acum, mecanismul a fost rafinat: Washingtonul facturează armamentul, Alianţa îl plăteşte, iar Ucraina îl primeşte.
Reacții și riscuri
În capitalele europene, reacţia iniţială a fost de prudenţă. Germania şi Franţa au evitat comentarii directe, în timp ce Polonia şi ţările baltice au salutat „claritatea” poziţiei americane. La Kiev, administraţia Zelenski a confirmat că discuţiile privind rachetele Tomahawk „au existat”, dar a evitat să ofere detalii tehnice.
Riscurile sunt evidente: livrarea efectivă ar escalada războiul la un nivel fără precedent, iar simpla declaraţie alimentează retorica rusească despre „implicarea directă” a SUA.
Mai mult, prin invocarea unei posibile discuţii cu Putin înainte de decizie, Trump mută centrul de greutate al negocierilor în spaţiul său preferat — dialogul personalizat, în care fiecare cuvânt devine monedă de schimb.
Trump, între deal și detentă
Declaraţia de azi nu schimbă doar tonul sprijinului american, ci şi raportul de forţă narativ. Trump a reuşit, din nou, să redefinească termenii discuţiei: nu despre dacă SUA ajută, ci în ce condiţii şi pe cine facturează.
Tomahawk-ul devine astfel simbolul perfect al strategiei sale – o armă, dar şi o metaforă. Una pe care o foloseşte nu pentru a lovi, ci pentru a negocia.
În fond, totul se reduce la un joc pe care Trump l-a stăpânit mereu: haos controlat, urmat de o ofertă.
În acest caz, oferta e pacea. Condiţia – să o plătească alţii.
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
