Cum un lider autoritar a învățat să asculte și a construit cea mai improbabilă coaliție a deceniului – Trump impune pacea în Gaza transformând-o simultan în afacerea secolului.
Războaiele din Orientul Mijlociu nu se termină, de obicei, cu dansuri în stradă. Dar pe 9 octombrie 2025, atât în Tel Aviv, cât și în Gaza, oamenii au făcut exact asta. După doi ani de devastare și zeci de mii de victime, armistițiul pare să reziste — iar semnătura de dedesubt nu aparține vreunui diplomat european, ci unui președinte american despre care lumea credea că nu poate face pace: Donald Trump.
O pace născută din conflict
Acordul care a oprit focul în Gaza nu a fost rezultatul unei conferințe multilaterale, nici al vreunei „inițiative ONU”. A fost impus de un președinte care, în ciuda imaginii sale de lider imprevizibil și coleric, a înțeles momentul.
Trump a făcut ceea ce Joe Biden nu a reușit în doi ani: a forțat atât guvernul israelian, cât și conducerea Hamas să accepte o oprire totală a operațiunilor. A amenințat, a negociat, a promis și — poate pentru prima dată — a ascultat.
În culise, procesul a fost orice altceva decât convențional. Trump a format o echipă care, privită de la distanță, pare mai curând un experiment diplomatic decât o administrație clasică: omul de afaceri Steve Witkoff, fostul premier britanic Tony Blair, Jared Kushner — ginerele său și arhitectul Acordurilor Abraham — și, mai ales, un personaj discret, dar crucial: Ali al-Thawadi, un oficial diplomatic qatarian de influență, implicat de ani buni în proiecte de infrastructură și relații strategice ale Doha-ei.
(Nota autorului: rolul exact al lui Ali al-Thawadi diferă între surse; Washington Post îl numește „ministru pentru afaceri strategice”, însă alte publicații îl descriu ca emisar cu rang diplomatic, apropiat de premierul Mohammed Al-Thani. Cert este că a fost unul dintre interlocutorii cheie în negocierile cu Washingtonul și Tel Aviv.)
Pivotul qatarian
În centrul întregii operațiuni s-a aflat Qatarul — statul mic, bogat și ambiguu, care găzduiește de ani buni liderii Hamas, dar menține relații informale cu serviciile israeliene. Doha a devenit, paradoxal, intermediarul dintre Mossad și conducerea politică a mișcării islamiste.
De la primele schimburi de ostatici din 2023 până la armistițiul actual, Qatarul a fost canalul prin care s-a menținut contactul minim între părțile aflate în război.
Punctul de inflexiune a venit luna trecută, când Israelul a atacat o rețea Hamas aflată chiar pe teritoriul Qatarului. Incidentul i-a înfuriat pe emiri, dar le-a oferit și o pârghie: au cerut scuze publice și garanții de securitate americană.
Trump a înțeles imediat potențialul situației — și a transformat tensiunea într-o oportunitate diplomatică.
Scrisoarea de scuze: momentul în care Tel Avivul a înghițit umilința
Conform relatărilor Politico (8 octombrie 2025) și Ynet News, Casa Albă a redactat personal textul scuzelor oficiale pe care Benjamin Netanyahu urma să le adreseze premierului qatarian Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, după atacul israelian din Doha.
Trump l-a convocat la o întâlnire în Biroul Oval și, potrivit martorilor citați de presă, i-a cerut premierului israelian să formeze imediat legătura telefonică cu Doha și să citească integral mesajul redactat de echipa Casei Albe, fără nicio modificare.
Textul fusese scris de consilierii lui Trump împreună cu reprezentanți qatarieni. În încăpere se afla și emisarul Ali al-Thawadi, însărcinat „să se asigure că Netanyahu nu deviază de la text”.
În termeni diplomatici, a fost o scenă fără precedent: un prim-ministru israelian obligat să citească, sub supraveghere, o scrisoare de scuze dictată de Washington.
Presa israeliană a numit episodul „apologia din Biroul Oval”, o umilință dublă — internă și externă — pentru un lider obișnuit să dicteze tonul în regiune.
„Se pare că Trump i-a cerut lui Netanyahu să-l sune pe premierul qatarez direct din Biroul Oval și să-i citească cu voce tare scuzele pregătite în prealabil de Casa Albă, în coordonare cu reprezentanții qatarezilor.”
După acel apel, Doha a renunțat la amenințarea de retragere din negocieri și a revenit la masă, câștigând, în schimb, statutul de pivot oficial al procesului de pace.
Trump obținuse nu doar împăcarea, ci și un mesaj clar transmis lumii: în noul echilibru, nici măcar Israelul nu mai acționează fără acordul Washingtonului.
Un consorțiu de pace, nu o conferință
Trump a renunțat la formatul clasic al negocierilor și l-a înlocuit cu o strategie de „deal-making” — un consorțiu ad-hoc care a adus la aceeași masă Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul și Iordania.
Întâlnirea decisivă a avut loc la New York, în timpul Adunării Generale a ONU, unde liderii arabi au semnat un document-cadru de 20 de puncte. Din el s-a născut ceea ce administrația americană a numit ulterior Board of Peace — un organism multinațional care va superviza tranziția din Gaza în perioada postbelică, dar și finanțarea reconstrucției.
La insistențele Qatarului, și Turcia a fost inclusă în discuții — o mișcare pragmatică, având în vedere influența Ankarei asupra aripii militante a Hamas.
Declarația din Roosevelt Room – 9 octombrie 2025
În dimineața zilei de 9 octombrie, cu câteva ore înainte de întâlnirea cu premierul Finlandei, Donald Trump a deschis la Casa Albă o masă rotundă în Roosevelt Room, dedicată planului de reconstrucție a Gazei.
Acolo, în fața consilierilor săi economici și a reprezentanților noului Board of Peace, a spus o frază care explică întreaga filozofie a armistițiului:
“We’re going to create something where people can live. You can’t live right now in Gaza. The place is a horrible situation. Nobody’s ever seen anything like it. So yeah, we’re going to create better conditions for people.”
Tradus:
„Vom crea un loc unde oamenii să poată trăi. Acum nu se poate trăi în Gaza. E o situație teribilă, nimeni n-a mai văzut așa ceva. Vom crea condiții mai bune pentru oameni.”
Declarația nu e o figură de stil. Este confirmarea oficială că armistițiul e doar faza întâi, iar adevăratul obiectiv este reconstrucția controlată.
Trump definește Gaza ca non-habitable zone — un teritoriu nelocuibil, deci deschis pentru reamenajare, investiții și planificare urbană sub garanție americană.
Faza finală: Sharm el-Sheikh
Negocierile finale s-au desfășurat în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, unde delegațiile israeliană și qatariană au ajuns la o înțelegere asupra fazei inițiale a acordului.
Ali al-Thawadi, emisarul qatarian, s-a întâlnit acolo cu Ron Dermer, emisarul personal al lui Benjamin Netanyahu.
Deși cei doi s-au confruntat dur în trecut, dialogul din Sharm el-Sheikh a fost neașteptat de constructiv. Cu Trump presând simultan ambele tabere, Israelul a acceptat un armistițiu provizoriu și un mecanism de eliberare a ostaticilor, deși detaliile dezarmării Hamas rămân neclare.
Acordul nu e definitiv — dar pentru prima dată din 2023, zgomotul bombelor a fost înlocuit de aplauze și muzică.
Gaza – din ruine, un teritoriu de investiții
În spatele discursului despre pace se află un plan de reconstrucție economică uriaș. Board of Peace nu este doar un organism diplomatic, ci un consorțiu de dezvoltare regională, în care SUA și statele din Golf vor finanța infrastructura, porturile, energia și locuințele.
Gaza devine astfel un teren de investiții garantat de Washington și plătit de monarhiile arabe.
Trump nu a schimbat logica războiului — a schimbat doar metoda de profit. În loc de „războaie pentru resurse”, propune „pace pentru investiții”.
În viziunea sa, dacă toți câștigă financiar, nimeni nu mai are interes să reînceapă războiul.
Echilibrul după furtună
Cine câștigă din această reconfigurare?
Pe termen scurt, Qatarul și monarhiile din Golf ies întărite, devenind partenerii preferați ai unei Americi care dictează acum și Israelului.
Israelul, în schimb, își vede diminuată autoritatea morală și autonomia strategică: pentru prima dată, deciziile militare și economice îi sunt condiționate de o coaliție condusă de Washington.
Iranul, Hezbollah și Hamas ies sfâșiate, iar opinia publică globală, obosită de război, aplaudă chiar și o pace fragilă.
Dar și SUA câștigă enorm — doar că nu prin ajutoare, ci prin control.
Trump a reușit să obțină patru tipuri de profit simultan:
- Strategic — Statele Unite redevin arhitectul ordinii din Orientul Mijlociu, reinstalând dolarul și influența americană în tranzacțiile regionale;
- Economic — companiile americane primesc contracte de reconstrucție și livrări de tehnologie, infrastructură și energie, într-un model asemănător Irakului post-2004, dar fără tancuri;
- Politic — Washingtonul redevine arbitru global, disciplinând atât Israelul, cât și lumea arabă, și marginalizând complet Europa;
- Simbolic — Trump își construiește moștenirea de „builder president”, omul care nu a câștigat pacea prin tratate, ci prin investiții.
Trump impune pacea în Gaza și transformă armistițiul în afacerea secolului.
Armistițiul din Gaza nu e un miracol. E o demonstrație de forță politică și instinct strategic. Trump n-a devenit brusc un idealist, ci a înțeles că o lume aflată în pragul prăbușirii economice are nevoie de o pauză de război.
A reușit pentru că a tratat pacea ca pe o afacere — și afacerile se încheie când toată lumea are ceva de câștigat.
Episodul scrisorii de scuze nu a fost doar o lecție pentru Tel Aviv, ci și un semnal transmis spre interiorul Americii.
Trump a arătat că poate ocoli presiunea rețelelor financiare evreiești din SUA — aceleași care, ani la rând, i-au condiționat sprijinul politic și economic.
În loc să le înfrunte direct, le-a neutralizat printr-un gest simbolic: a coborât statutul premierului israelian de la partener la subordonat, consolidându-și astfel libertatea față de influențele care, în mod tradițional, modelau politica externă americană.
A fost momentul în care președintele SUA și-a recâștigat controlul asupra propriei agende de politică externă — un control plătit scump, dar câștigat definitiv.
Dincolo de criticile previzibile, un fapt e sigur: pentru prima dată în ultimii ani, Orientul Mijlociu tace.
Iar liniștea poartă semnătura unui om despre care se spunea că nu poate aduce decât haos — și care, în locul unui tratat de pace, a impus un contract de reconstrucție, o franciză sub protecție americană, unde capitalul arab plătește, iar Washingtonul încasează influență.
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
