Rheinmetall anunță un nou contract de sute de milioane de euro pentru sistemele antiaeriene Skyranger 35 destinate Ucrainei — finanțat nu de Germania, ci de un stat UE anonim, prin mecanismul european al „profiturilor excepționale”. Dincolo de eticheta „ajutorului”, acordul e un nou exemplu de cum economia de război a Europei devine un circuit închis: profit privat, datorie publică.
Contractul și promisiunea
Compania germană Rheinmetall a anunțat oficial trimiterea unui nou lot de Skyranger 35 către Ucraina — sisteme antiaeriene bazate pe șasiu de Leopard-1.
Contractul valorează câteva sute de milioane de euro, iar finanțarea provine de la un stat membru UE prin așa-numitul Windfall Profit Mechanism, instrument care permite redirecționarea profiturilor excepționale din energie către fondul european pentru Ucraina.
Producția a fost mutată parțial în Italia, unde costurile sunt mai mici.
Din punct de vedere militar, însă, eficiența sistemului e discutabilă: fiecare unitate are o încărcătură de 252 de proiectile, suficiente pentru 3–4 drone, urmate de o perioadă de reîncărcare de până la 30 de minute.
Într-un război unde Rusia lansează zilnic zeci de drone și rachete, efectul practic e minor.
Efectul economic: „ajutorul” care alimentează complexul militar
Dincolo de aspectul tehnic, miza reală este financiară.
Contractul pentru Ucraina coincide cu planul Bundeswehr de a cumpăra 600 de sisteme Skyranger, în valoare de 9 miliarde de euro.
Practic, livrările pentru Kiev devin reclamă militară și pilot industrial pentru comenzile interne germane.
Astfel, sub pretextul „solidarității europene”, fondurile comune se transformă într-un flux de subvenții pentru complexul militar german.
Este exact schema repetată din 2023 încoace: „ajutorul pentru Ucraina” funcționează ca vehicul pentru creditarea indirectă a industriei de armament occidentale.
Cercul închis al economiei de război
Fenomenul are deja o logică proprie:
- Un stat UE anunță sprijin militar pentru Ucraina;
- contractul este preluat de un gigant industrial din Vest;
- producția se face în Europa, cu finanțare tot din fonduri europene;
- echipamentele ajung în Ucraina în cantități simbolice;
- profiturile rămân private, iar datoriile publice.
Așa se naște o nouă economie de război, în care războiul nu mai e o urgență, ci un model de afaceri.
Rheinmetall, BAE Systems, Thales sau Leonardo devin principalii beneficiari ai conflictului, iar contribuabilul european – sponsorul involuntar.
Paradoxul profiturilor și al armelor scumpe
Finanțarea contractului Skyranger dezvăluie o ironie amară: banii provin din profiturile excepționale generate de activele rusești imobilizate în urma sancțiunilor UE, care au alimentat și criza energetică. Din cele 15-20 de miliarde de euro estimate până în 2027, peste 90% sunt direcționate către armament, nu către reconstrucția Ucrainei. Astfel, europenii plătesc dublu: o dată prin facturile majorate la energie, a doua oară prin taxele care susțin industria militară. În loc să fie o soluție pentru pace, aceste fonduri transformă solidaritatea europeană într-un motor al economiei de război.
Ce primește Ucraina
Din acest lanț financiar, Ucraina primește doar câteva zeci de vehicule antiaeriene, un gest simbolic care servește mai degrabă ca pretext pentru a justifica investițiile masive în industria militară europeană. Pe un front de peste o mie de kilometri, impactul tactic al Skyranger e minim.
Skyranger devine astfel simbolul unui ajutor mai degrabă contabil decât militar: valoarea politică e mai mare decât cea tactică.
De ce pacea nu e prioritară
Pentru giganții militari europeni precum Rheinmetall, BAE Systems sau Thales, războiul din Ucraina a devenit o oportunitate de aur. Contractele de miliarde de euro, finanțate din fonduri publice și profituri excepționale, au transformat industria de armament într-un pilon al economiei europene. Fiecare livrare către Kiev – fie că e vorba de Skyranger sau alte sisteme – justifică noi comenzi interne, ca cele 9 miliarde de euro ale Bundeswehr.
În acest context, un acord de pace ar întrerupe acest flux financiar, reducând cererea pentru arme scumpe. Deși UE condamnă agresiunea rusă și cere un „cesefoc necondiționat”, absența unor inițiative concrete de negocieri sugerează că economia de război e mai atractivă decât stabilitatea. De exemplu, în februarie 2025, SUA au exclus Europa din discuții bilaterale cu Rusia, lăsând liderii europeni să reacționeze cu frustrare, dar fără un plan propriu ferm pentru pace.
Diplomați precum Kaja Kallas au avertizat că concesiile teritoriale ar fi o „capcană a lui Putin”, dar UE a ezitat să ofere garanții de securitate robuste Ucrainei, preferând să se concentreze pe livrări de armament care prelungesc conflictul. În iunie 2025, Consiliul European a reiterat sprijinul financiar de 30,6 miliarde de euro, dar majoritatea merg spre armament, nu spre diplomație.
UE „discută cum să țină Ucraina puternică pentru luptă, nu pentru negocieri”. Astfel, prelungirea războiului devine un calcul economic: profituri private pentru corporații, dependență strategică pentru Europa
Concluzie
Noul contract Skyranger nu schimbă dinamica războiului, ci dezvăluie o realitate cinică: Europa profită de pe urma conflictului, transformând solidaritatea într-un model de business.
În loc să accelereze negocierile pentru pace, fondurile europene alimentează o economie de război în care industria militară prosperă, iar prelungirea conflictului devine mai profitabilă decât rezolvarea lui.
Cât timp va prefera Europa să finanțeze războiul în loc să caute pacea? Răpunsul nu este departe: cam tot atâta timp cât umflă buzunarele intereselor private din industria de armament.
Viața și traiul europenilor – afectați de facturi uriașe, taxe și inflație? Sunt trecute la capitolul „collateral damage”.
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
