Hai să luăm povestea asta cu Pilonul II și s-o spunem pe șleau, ca și cum am sta la o cafea, dar cu o analiză care să stea în picioare și să fie clară pentru toată lumea.
Imaginează-ți scena: Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, iese la microfon, cu tonul lui calm, de profesor care explică o lecție complicată. „Nu se confiscă nimic”, zice el, cu un gest care parcă spune „liniștiți-vă, totul e sub control”. Dar, ca în orice poveste bună, ce se vede la suprafață ascunde o realitate mai… complicată.
Ce se întâmplă, de fapt?
Pe scurt, noua lege despre Pilonul II de pensii – acei bani pe care îi pui deoparte lună de lună pentru bătrânețe – spune așa: când ieși la pensie, nu-ți iei toți banii odată. Poți lua doar 25% dintr-o dată, iar restul ți se dau în rate, timp de 10 ani. Pentru tine, asta înseamnă că nu ai libertatea să-ți folosești banii cum vrei.
Pentru stat, însă, e o mană cerească: banii tăi rămân la dispoziția lui încă un deceniu, ca un fel de credit ieftin.
Isărescu intră în scenă ca să liniștească lumea. Oamenii sunt nervoși, zic că statul le „confiscă” economiile. Dar el, cu experiența lui de decenii, știe să pună o ramă frumoasă pe tablou: „Nu se confiscă nimic, e un aranjament reciproc avantajos”. Hai să despachetăm asta.
De ce e Isărescu vocea care contează?
Mugur Isărescu nu e doar un bancher oarecare. E omul care a condus Banca Națională a României din 1990 încoace, cu o pauză cât să fie prim-ministru. Când vorbește, piețele ascultă, investitorii notează, iar cetățenii… ei bine, cetățenii speră că înțeleg ce zice.
Mesajul lui nu e doar pentru tine, care te întrebi ce se întâmplă cu pensia ta. E pentru fondurile de investiții, pentru bănci, pentru cei care decid dacă leul rămâne stabil sau nu. „Relaxați-vă”, le spune el, „nu vine nicio criză”.
Dar să nu ne păcălim: discursul lui Isărescu e mai mult pentru calmarea piețelor decât pentru a-ți explica ție ce pierzi.
Pilonul II – banii tăi, împrumutul statului
Pilonul II e acea parte din contribuția ta la pensie care merge într-un fond privat, investit în diverse – acțiuni, obligațiuni, dar mai ales titluri de stat. Adică, ce mai, 70% din banii tăi din Pilonul II sunt practic un împrumut dat statului român. Statul ia banii ăștia și îi folosește ca să acopere găurile din buget – că, să fim serioși, deficitul bugetar al României e ca un musafir care nu mai pleacă.
Dacă mâine toți cei care ies la pensie ar cere banii din Pilonul II deodată, statul ar intra în panică. Ar trebui să se împrumute mai scump de pe piețele internaționale, leul s-ar clătina, iar inflația ar da și ea o petrecere. Așa că noua lege e ca o centură de siguranță pentru guvern: banii tăi rămân la ei, picătură cu picătură, timp de 10 ani.
„Cine pe cine folosește?”
Isărescu are o replică de maestru: „Fondurile de pensii folosesc guvernul”. E ca și cum ți-ar spune că tu, dând banii statului, faci o afacere bună. Realitatea? Statul e cel care se folosește de banii tăi ca să-și acopere cheltuielile. Dar felul în care Isărescu o zice te face să te gândești că e un parteneriat, nu o povară.
De ce face asta? Pentru că, dacă oamenii cred că e un „târg corect”, nu mai ies în stradă să strige că li se fură pensiile. E o mișcare de PR genială, dar care ascunde o problemă reală: banii tăi nu mai sunt chiar ai tăi. Sigur, sunt „în siguranță”, dar îi primești când vrea statul, nu când vrei tu.
Și, între timp, inflația mănâncă din valoarea lor.
De ce acum?
România e într-un moment delicat. Peste câțiva ani, prin 2030, vine un val mare de pensionări – generația „decrețeilor” își va cere drepturile. În același timp, deficitul bugetar e peste ce permite Uniunea Europeană, datoria publică crește, iar România vrea să intre în clubul select al OECD, care cere „reforme”.
Tradus: statul trebuie să strângă cureaua, dar fără să supere pe nimeni.
Așa că Pilonul II devine o soluție la îndemână. Limitând retragerile, statul câștigă timp și bani ieftini. Isărescu, cu autoritatea lui, vinde această măsură ca pe o aliniere la „standarde internaționale”, nu ca pe o restricție.
E ca și cum ți-ar spune că Beyoncé poartă rochie de gală, iar tu ești în pijamale – adică, stai, ce mai contează ce porți tu, când „așa se face în lume”?
Ce înseamnă pentru tine?
Pentru cetățeanul obișnuit, legea asta e o lovitură: pierzi controlul asupra unei părți din banii tăi de pensie. În loc să-i folosești cum vrei la bătrânețe, statul ți-i dă înapoi în tranșe, timp de 10 ani, în timp ce inflația le roade valoarea.
Pentru guvern, e o gură de oxigen: păstrează accesul la o sursă de finanțare stabilă și ieftină, fără să fie nevoit să se împrumute scump de pe piețele externe.
Povestea nerostită
Isărescu e ca un povestitor priceput: ia o măsură care te afectează direct și o transformă într-o poveste despre stabilitate și „model european”. La fel ca un Moș Crăciun care spune o poveste frumoasă, dar uită să-ți zică că sacul cu daruri vine cu un asterisc: „*valabil doar dacă mai trăiești un deceniu”.
Dar adevărul e simplu: banii tăi sunt blocați, iar statul îi folosește în continuare. Replica lui despre „cine folosește pe cine” sună frumos, dar răspunsul e clar: statul are de câștigat, iar tu aștepți.
În fond, Isărescu face ce știe mai bine: ține echilibrul. Cu vocea lui calmă și cu greutatea BNR în spate, reușește să facă o pastilă amară să pară o bomboană. Dar, la finalul zilei, pastila tot amară rămâne.
În loc de colind, o întrebare: Isărescu spune povești, dar cine primește cadoul? Banii tăi stau la stat, iar tu speri să apuci toate tranșele.
Pentru mai multe analize care taie prin ceață, urmărește Știri Oneste!
