Medicul pneumolog Flavia Groșan se află din nou în centrul unei controverse publice, după ce Colegiul Medicilor Bihor a anunțat declanșarea unei anchete disciplinare în urma unei postări despre așa-numitul fenomen de „shedding” al proteinei spike după vaccinarea anti-COVID. Cazul a ridicat imediat întrebări majore: reprezintă afirmațiile sale un risc real pentru pacienți sau doar o ipoteză discutabilă, dar legitimă ca subiect de dezbatere științifică?
În acest editorial analizăm argumentele juridice și științifice, comparăm cu exemple din istoria medicinei și arătăm de ce, mai degrabă decât sancțiunea disciplinară, se impunea o cercetare științifică independentă. În pandemie, Flavia Groșan a tratat mii de pacienți și mulți îi datorează viața – un motiv în plus pentru a discuta echilibrat și documentat acest subiect sensibil.
O scurtă analiză juridică – unde este riscul direct și imediat?
În conformitate cu legislația medicală românească (Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății) și Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România, sancțiunile disciplinare severe, inclusiv retragerea dreptului de practică, sunt justificate doar în cazuri de încălcare gravă a obligațiilor profesionale, cum ar fi administrarea de tratamente nevalidate cu potențial periculos, refuzul tratamentelor consacrate sau diseminarea de informații care induc pacienții să abandoneze terapii esențiale pentru sănătatea lor.
Aceste măsuri trebuie să respecte principiul proporționalității, un concept fundamental în dreptul european al drepturilor omului. De exemplu, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), cazul Kudrevičius și alții c. Lituaniei (hotărârea Marii Camere din 15 octombrie 2015) ilustrează acest principiu: deși implică fermieri care au blocat autostrăzi în cadrul unor proteste pașnice inițial autorizate pentru a atrage atenția asupra problemelor agricole (cum ar fi lipsa de reacție guvernamentală față de prețurile scăzute), Curtea a evaluat dacă sancțiunile penale aplicate au fost proporționale cu riscul real creat, subliniind că orice restricție a libertății de exprimare și întrunire – inclusiv în contexte profesionale sau publice – trebuie să fie necesară, previzibilă și echilibrată față de impactul identificat, fără a suprima dezbaterea legitimă.
Această analogie juridică este relevantă aici, deoarece demonstrează că sancțiunile drastice nu se justifică doar pe baza unei exprimări controversate, ci doar dacă există un risc concret și imediat.
În cazul Dr. Flavia Groșan, postarea sa pe rețele sociale, care speculează asupra fenomenului de „shedding” al proteinei spike (prin care nevaccinații ar putea fi expuși la riscuri prin contact intim cu vaccinații), este controversată și lipsită de susținere științifică solidă din partea autorităților sanitare majore, precum OMS sau EMA.
Cu toate acestea, medicul nu îndeamnă explicit la renunțarea la vaccinuri, nu promovează tratamente alternative periculoase și nu prezintă un risc imediat și direct pentru pacienți, ci mai degrabă un potențial de confuzie publică.
Din perspectivă juridică, o abordare proporțională ar implica o invitație la clarificare şi o dezbatere științifică, în loc de inițierea imediată a unei anchete disciplinare severe, care ar putea fi percepută ca o limitare disproporționată a dezbaterii profesionale.
Istorie și lecții medicale
Istoria medicinei oferă exemple relevante în care idei inițial controversate au fost validate prin dovezi științifice, nu prin sancțiuni administrative. Aceste cazuri ilustrează importanța toleranței față de dezbateri, chiar și atunci când ideile par eronate la prima vedere, atâta timp cât nu implică riscuri imediate.
- Ignaz Semmelweis a fost ostracizat în anii 1840 pentru promovarea spălării mâinilor ca măsură antiseptică, fiind considerat un excentric; ulterior, ideea sa a devenit standard în practica medicală, salvând milioane de vieți.
- Barry Marshall, în anii 1980, a auto-administrat Helicobacter pylori pentru a demonstra rolul bacteriei în ulcere gastrice, contrazicând consensusul medical; eforturile sale au culminat cu Premiul Nobel în 2005.
- Frances Kelsey, de la FDA, a refuzat în 1960 autorizarea talidomidei în SUA, în ciuda presiunilor și a promovării sale ca tratament sigur pentru greață în sarcină; decizia sa a prevenit mii de malformații congenitale, confirmate ulterior.
Lecția comună: Progresul științific se bazează pe testare empirică, replicare și dezbatere deschisă, nu pe suprimarea vocii disidente prin mecanisme disciplinare. Chiar dacă afirmațiile Dr. Groșan sunt speculative, ele ar trebui evaluate prin studii riguroase, nu prin excludere prematură.
Aspecte inițial subestimate despre vaccinurile mRNA (ex: Pfizer) și recunoașteri ulterioare – dovezi și surse
Dezvoltarea rapidă a vaccinurilor mRNA împotriva COVID-19 a fost un succes major, reducând semnificativ riscurile de spitalizare și deces, conform meta-analizelor publicate în reviste precum The Lancet.
Totuși, unele aspecte ale biodistribuției și persistenței componentelor vaccinale au fost elucidate ulterior prin studii post-autorizare, subliniind necesitatea monitorizării continue.
Aceste date nu invalidează siguranța generală a vaccinurilor, dar ilustrează complexitatea tehnologiei și importanța transparenței. Din perspectivă juridică, descoperirile ulterioare – cum ar fi persistența mRNA-ului în sânge până la 15-30 de zile sau în țesuturi precum inima și laptele matern – au pus deja sub semnul întrebării dacă producătorul (Pfizer/BioNTech) a fost pe deplin transparent inițial, ceea ce a dus la procese în SUA, precum cele inițiate de procurorii generali din Texas și Kansas, acuzând compania de misrepresentare a eficacității și ascundere a riscurilor.
Aceste evoluții erodează încrederea și implică o nevoie de cercetare științifică independentă pentru a verifica alte potențiale aspecte neexplorate, nu sancțiuni disciplinare imediate împotriva celor care ridică întrebări.
Asemenea cazuri pot fi văzute ca o analogie cu răsturnarea încrederii regulatorii inițiale, deși nu echivalează strict cu prezumția de nevinovăție din dreptul penal, ci mai degrabă cu o revizuire a liability-ului civil în context farmaceutic, unde burden of proof revine părților afectate să demonstreze neglijența.
- Distribuția lipidică sistemică: Studiile de biodistribuție non-clinice, realizate pe modele animale, au arătat că nanoparticulele lipidice (LNP) care încapsulează mRNA-ul nu rămân exclusiv la locul injectării (mușchi deltoid), ci se distribuie în organe precum ficat (până la 21,5% din doză), splină, glande suprarenale și ovare, cu nivele detectabile până la 48 de ore post-administrare. Aceste constatări, detaliate în rapoartele EMA și TGA, au fost inițial subestimate în comunicările publice, dar nu indică toxicitate semnificativă la doze terapeutice.
- Persistența proteinei spike și mRNA: Cercetări ulterioare au detectat mRNA vaccinal în ganglioni limfatici până la 60 de zile post-vaccinare, cu proteină spike circulantă în plasmă până la 7 zile și în exosomi până la 4 luni. Studii publicate în Nature și alte reviste peer-reviewed sugerează că această persistență contribuie la răspunsul imunitar durabil, dar ridică întrebări despre potențiale efecte pe termen lung, care necesită investigații suplimentare.
- Prezența nanoparticulelor în alte țesuturi, inclusiv potențial traversarea barierei hemato-encefalice: Evidențe din modele animale și umane indică distribuție în țesuturi variate, inclusiv sânge, piele, ficat și ovare, cu unele studii sugerând capacitatea LNP de a traversa bariera hemato-encefalică, deși la nivele scăzute și fără dovezi clinice de efecte adverse majore. Aceste aspecte subliniază nevoia de studii suplimentare, fără a contesta beneficiile nete ale vaccinării.
Aceste date, provenite din surse autorizate, nu susțin ipoteza „shedding”-ului ca risc semnificativ, dar demonstrează că știința evoluează prin acumulare de evidențe, nu prin negare inițială.
Istoricul Dr. Flavia Groșan
Dr. Flavia Groșan, pneumolog cu experiență în tratarea afecțiunilor respiratorii, a fost implicată activ în managementul pacienților COVID-19 în timpul pandemiei, raportând rezultate pozitive în cazuri tratate cu protocoale personalizate.
Mulți pacienți au creditat-o cu salvarea vieților lor, deși metodele sale au fost criticate pentru devierea de la ghidurile oficiale.
Ca medic practicant, ea nu este un teoretician izolat, ci un profesionist cu expertiză clinică. Afirmațiile sale recente, deși speculative și contestate de experți, ar trebui contrazise prin date științifice riguroase, nu prin măsuri care ar putea descuraja dezbaterea în comunitatea medicală.
Concluzie: proporționalitate vs. zgomot mediatic
Din perspectivă juridico-științifică, inițierea unei anchete disciplinare severe în cazul Dr. Groșan este disproporționată față de potențialul impact al postării sale, care, deși poate genera confuzie, nu îndeplinește criteriile de risc direct și imediat.
O abordare mai echilibrată ar implica combaterea afirmațiilor controversate prin studii și dezbateri publice, menținând integritatea profesiei medicale fără a suprima voci disidente.
Știința avansează prin cercetare riguroasă, replicare și dialog constructiv, nu prin epurări administrative. Un medic cu experiență clinică demonstrată merită o evaluare bazată pe argumente solide, respectând principiile etice și legale, pentru a evita polarizarea inutilă în societate.
Referințe utile (pentru cei care doresc aprofundare)
- Biodistribuție LNP și acumulare în ficat, splină, ovare: Rapoarte EMA și TGA privind vaccinul Comirnaty.
- Persistența spike și mRNA: Studii în Nature și Circulation.
- Biodistribuție în organe diverse: Review-uri în MDPI și Science Advances.
- Cazul Kudrevičius: Hotărârea CEDO disponibilă pe HUDOC (hudoc.echr.coe.int).
- Procese împotriva Pfizer: Site-urile oficiale ale procurorilor generali din Kansas și Texas.
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
Un răspuns