26 martie 2025
Pe 24 martie 2025, Rusia a decis să transforme Marea Neagră într-un poligon de testare pentru ambițiile sale militare. O rachetă hipersonică Zircon, lansată de pe fregata „Amiral Gorshkov” din Sevastopol, Crimeea, a brăzdat cerul cu Mach 9, trecând la doar 200 km de apele teritoriale românești, în apropiere de Constanța.
Ministerul rus al apărării a anunțat triumfalist că racheta a lovit o țintă la „aproximativ 1.000 km” distanță, în mai puțin de 5 minute, dar sursele NATO contrazic această cifră, estimând distanța reală la circa 600 km.
Indiferent de numere, mesajul e clar: Rusia își flexează mușchii, iar România privește de pe margine, cu un scut la Deveselu care începe să pară mai degrabă o țintă decât o protecție.
Testul Zirconului nu e doar o demonstrație tehnologică – e o mutare strategică într-un joc de șah global. El vine exact când Donald Trump și Vladimir Putin negociază „împărțirea teritoriilor”, o expresie ambiguă care a stârnit speculații despre o Yalta 2.0, unde Europa de Est ar putea redeveni moneda de schimb.
Fix în același timp, SUA suspendă Visa Waiver-ul pentru România, invocând cerințe de securitate, dar gestul pare mai degrabă un „ne descurcăm și fără voi” al administrației Trump, care își redirecționează atenția spre China.
Pe de altă parte, cuplul Macron-Ursula von der Leyen promite o industrie militară europeană „autonomă”, care să ne scape de dependența de armamentul american. Frumos vis, doar că e programat să prindă contur peste un deceniu, în timp ce Rusia ne arată colții acum, nu mâine.
Zirconul e mai mult decât o rachetă – e un „bună dimineața” cu colți. Capabilă să atingă viteze hipersonice și să fie lansată de pe mare sau uscat, e genul de armă care face sistemele actuale de apărare să pară depășite. Rusia susține că a parcurs 1.000 km, dar NATO spune 600 km, o discrepanță care ridică sprâncene. Marea Neagră, cu o lățime maximă de 1.150 km est-vest, nu permite o traiectorie dreaptă de 1.000 km fără să iasă din bazin, sugerând fie o traiectorie curbată, fie o exagerare propagandistică – un obicei al Kremlinului. Cert e că racheta a trecut periculos de aproape de noi, iar tăcerea oficialilor de la București e asurzitoare.
Probabil sunt ocupați cu alegerile din mai, unde Crin Antonescu și Nicușor Dan se întrec în promisiuni pro-UE pline de lapte şi miere…
În timp ce Putin își asfaltează poteca spre Vest, Trump pare tot mai puțin interesat să plătească facturile NATO în regiune. „Să-și plătească singuri apărarea”, a zis el recent, iar suspendarea Visa Waiver-ului e doar un prim semn. Planul european de „autonomie strategică” sună ca o promisiune de lapte și miere industrial – tancuri și rachete made in UE, poate chiar la Cugir, dacă ne țin balamalele. Dar investițiile, banii și cei 10-15 ani necesari nu se pupă cu realitatea: Rusia e doldora de armament acum, iar Zirconul e doar o mostră.
Cine ne apără între timp? Mușchii de șahiști ai Bruxelles-ului, discursurile despre „solidaritate”, vocea răguşită a lui Zelensky?!
Testul Zirconului ridică întrebări urgente pentru România.
Scutul de la Deveselu, parte a sistemului NATO, ar putea fi vulnerabil la astfel de rachete hipersonice, iar tăcerea oficială contrastează cu gravitatea situației.
Într-un context în care Trump negociază cu Putin, iar UE visează la o independență militară care nu există încă, România riscă să devină un spectator neputincios la masa marilor puteri.
Marea Neagră nu mai e un loc liniștit, iar vecinii noștri au planuri care nu așteaptă strategia europeană să iasă din PowerPoint.
Rămâne de văzut cine trage scaunul mai aproape de masa negocierilor și cine rămâne să privească de pe margine. România pare că a ratat până şi biletul de pe margine.
