Capcanele reformei în sănătate promisă de guvernul Bolojan – control birocratic care servește statul, nu pacienții sau medicii, promițând mult și livrând puțin.
Sistemul de sănătate din România e ca un pacient în comă, iar noua ordonanță propusă de Guvern, momentan în consultare publică, promite să-l resusciteze cu „eficientizare”, „echitate” și „acces mai bun”. Sună ca o poveste de adormit copii, dar sub aceste cuvinte frumoase se ascund capcane care par să servească mai mult statului decât bolnavilor sau medicilor. De la spitale „strategice” și consorții care miros a sifonare de bani la sancțiuni dure pentru medici și costuri mai mari pentru pacienți, ordonanța asta e mai degrabă un control birocratic decât o soluție reală. Hai să vedem ce ascunde și cine plătește prețul.
Spitalele private: plătești din buzunar sau stai la coadă la public
Ordonanța limitează contractele cu spitalele private la nivelul din 2025 până în 2028 (Art. VI) și obligă privatul să acopere costurile dacă un pacient e reinternat în public în 48 de ore pentru aceeași afecțiune (Art. I, Punctul 4). Pe hârtie, statul zice că vrea să protejeze pacienții de externările premature și să prioritizeze spitalele publice. În realitate, e o lovitură dată sectorului privat, care va avea mai puține servicii decontate din fondurile publice (FNUASS).
Ce înseamnă pentru tine, ca pacient? Dacă mergi la privat pentru că e mai rapid sau mai curat, pregătește-te să scoți mai mulți bani din buzunar. Spitalele private, cu mai puține paturi decontate, vor crește tarifele ca să supraviețuiască. În plus, pentru că trebuie să plătească reinternările, s-ar putea să te țină internat mai mult decât e necesar, ca să evite costurile, ceea ce îți crește factura indirect. La stat? Așteaptă-te la cozi interminabile pentru un RMN sau o consultație – ordonanța nu spune nimic despre mai multe aparate sau medici. „Echitatea” asta e o glumă proastă: fie plătești la privat, fie aștepți să fi programat la stat, ceea ce poate fi chiar a doua zi după ce mori..
Ambulatoriul: o oră de consultații sau un calvar pentru medici?
Ordonanța obligă medicii din spitalele publice să facă minimum o oră pe zi de consultații în ambulatoriu (Art. IV), sub amenințarea unui avertisment sau a unei amenzi de 20.000 de lei. Ideea sună bine: mai multe consultații, mai puține internări inutile. Dar medicii sunt deja epuizați de gărzi, internări și hârtii. Să le mai adaugi o oră de consultații, fără spații decente, asistente sau aparatură, e ca și cum le-ai cere să facă tumbe pe sârmă.
Ce înseamnă asta? Pentru medici, e o povară în plus. Multe ambulatorii sunt doar o cameră cu un birou și un stetoscop, iar o oră pe zi nu rezolvă cozile de pacienți. Amenda de 20.000 de lei e ca un bici: dacă nu te conformezi, te arde. Pentru pacienți, promisiunea de „acces mai bun” e o iluzie. Fără investiții reale în ambulatorii, vei sta la cozi la fel de lungi, iar medicii suprasolicitați s-ar putea să-ți acorde mai puțin timp. Statul pasează responsabilitatea pe medici, fără să le dea uneltele necesare.
Sancțiuni pentru raportări: biciul care lovește și pe cei onești
Dacă un medic raportează un serviciu care nu poate fi dovedit cu hârtii, ordonanța (Art. VII) lovește fără milă: amenzi de 5-10% din valoarea serviciilor, excluderea din contractele cu CNAS timp de 6-36 de luni și sesizarea Colegiului Medicilor, care poate suspenda dreptul de practică. Frauda trebuie pedepsită, dar măsura asta e ca un tanc care strivește tot, inclusiv medicii onești.
Capcana: O greșeală în hârtii – un cod greșit, o foaie incompletă – te poate lăsa fără job ani de zile. Medicii vor trăi cu frica sancțiunilor, ceea ce îi va face să evite raportarea serviciilor complexe, de teamă să nu fie pedepsiți. Pentru pacienți, asta înseamnă că tratamentele sau investigațiile tale s-ar putea să nu fie decontate, chiar dacă au fost reale. Statul economisește bani, dar pe spinarea doctorilor și a bolnavilor. În loc să vâneze marii fraudatori, ordonanța creează un climat de teroare birocratică.
Medicii de familie: adio, sate!
Ordonanța schimbă finanțarea medicilor de familie, reducând plata per capita (bani pentru fiecare pacient înscris) de la 35% în 2025 la 20% în 2027, în favoarea plății per serviciu (Art. I, Punctul 17). În orașe, unde medicii au sute de pacienți, asta poate fi un avantaj. Dar în sate, unde un medic are 500 de pacienți și puține consultații, veniturile vor scădea dramatic.
Ce înseamnă asta? Medicii din rural, și așa puțini, vor renunța, pentru că nu-și mai permit să practice. Pentru pacienți, asta înseamnă sate fără doctori, drumuri lungi până la cel mai apropiat cabinet sau spitale supraaglomerate. Caravanele medicale (Art. I, Punctul 2) sunt o picătură într-un ocean – vin o dată la câteva luni, dacă vin. Statul zice „acces echitabil”, dar în realitate lasă comunitățile rurale descoperite.
Medicamente noi: o loterie pentru bolnavii disperați
Ordonanța promite acces la medicamente neautorizate sau necompensate (Art. I, Punctul 27), cu costuri suportate 70% de producători și 30% de FNUASS după evaluare. Sună ca o șansă pentru cei cu boli rare. Dar mecanismul e un labirint birocratic: producătorii trebuie să accepte costurile, medicii să facă rapoarte trimestriale, iar CNAS să aprobe totul.
Capcana: Dacă producătorul spune „nu”, pacientul rămâne cu mâna goală. Medicii, deja copleșiți, vor avea și mai multe hârtii de completat, iar procesul lent poate însemna luni de așteptare pentru un bolnav care n-are timp. Statul se laudă că „oferă acces”, dar pasează responsabilitatea pe alții, fără să garanteze rezultate. Pentru majoritatea pacienților, e o loterie, nu o soluție.
Contribuția de solidaritate: statul câștigă, tu plătești
Producătorii de medicamente vor plăti o taxă suplimentară de 1,7% sau 0,6% între 2025 și 2026 (Art. X), care ar aduce 228 de milioane de lei anual. Statul zice că banii merg spre tratamente noi. Dar ce nu spune e că producătorii vor crește prețurile medicamentelor necompensate ca să-și acopere pierderile.
Capcana: Pacienții care plătesc din buzunar – cei fără rețete compensate – vor scoate mai mulți bani. Statul și farmaciile câștigă, dar tu, ca pacient, plătești prețul „solidarității”. În loc să asigure medicamente accesibile, ordonanța riscă să le scumpească.
Spitale „strategice” și consorții: paravan pentru sifonare?
Ordonanța introduce spitalele „de importanță strategică” (Art. I, Punctul 5), care vor primi fonduri prioritare, și consorțiile medicale (Art. I, Punctul 7), prin care spitalele pot colabora pentru achiziții, cercetare sau investiții. Sună ca o reformă modernă, dar în România, unde banii publici dispar în studii inutile sau contracte umflate, aceste măsuri miros a probleme.
Capcanele:
- Spitale „strategice” politizate: Ordonanța nu spune ce înseamnă „strategic”. Dacă selecția se face pe criterii politice, fondurile vor merge către spitale din județe „prietenoase”, nu acolo unde e nevoie. Cazuri ca maternitatea Giulești sau proiectul abandonat al Gabrielei Firea din Pipera (3,5 milioane de euro pentru un studiu, fără rezultat) arată cum banii pentru sănătate se evaporă. Fără transparență, „strategic” poate însemna „alocat pentru cine trebuie”.
- Consorții, magnet pentru corupție: Achizițiile comune prin consorții pot reduce costurile, dar sunt un teren fertil pentru fraude. Scandalul Hexi Pharma, cu dezinfectanți diluați, a arătat cum licitațiile mari devin paravan pentru firme de casă. Fără audit independent, consorțiile riscă să fie o altă cale de a sifona bani publici sub pretextul „eficienței”.
- Impactul real: Pacienții din zonele fără spitale „strategice” vor avea acces mai slab la servicii, iar medicii din spitalele mai mici vor lucra cu aparatură veche și bugete insuficiente. Consorțiile adaugă birocrație pentru manageri și medici, luând timp de la actul medical.
IT-iști fericiți, medici frustrați
Ordonanța dă salarii de până la 6 ori salariul mediu brut pentru IT-iștii din CNAS (Art. I, Punctele 19-20), ca să mențină sistemele informatice. E bine că statul vrea platforme funcționale, dar medicii, care fac gărzi de 24 de ore și salvează vieți, primesc salarii mult mai mici.
Capcana: Disparitatea asta creează tensiuni. Medicii se vor simți nedreptățiți, iar moralul lor, deja scăzut, va avea de suferit. Pentru pacienți, un sistem IT mai bun nu înseamnă mare lucru dacă doctorul tău a plecat în Germania din cauza salariului.
Ce vrea statul de fapt?
Sub masca „eficientizării” și „echității”, ordonanța pare să urmărească altceva:
- Control financiar: Limitarea contractelor cu privatul și sancțiunile dure reduc cheltuielile statului, dar transferă costurile pe pacienți și medici.
- Birocrație maximă: În loc să simplifice munca medicilor, statul adaugă hârtii și amenzi, descurajând profesioniștii onești.
- Imagine, nu soluții: Spitalele „strategice”, consorțiile și accesul la medicamente noi sună bine în comunicate, dar fără investiții reale în aparatură și personal, sunt doar promisiuni goale.
- Sifonare de bani: Clasificările „strategice” și consorțiile, fără transparență și control, sunt portițe pentru alocarea fondurilor către firme sau spitale „apropiate”, așa cum s-a întâmplat în proiecte ca PNRR sau PNIIUS.
Ce înseamnă pentru tine?
- Ca pacient: La privat, plătești mai mult. La stat, stai la cozi lungi. În sate, s-ar putea să nu mai ai medic de familie. Pentru medicamente noi, te rogi să ai noroc cu birocrația. Dacă nu locuiești lângă un „spital strategic”, ai ghinion.
- Ca medic: Muncești mai mult, completezi mai multe hârtii și trăiești cu sabia sancțiunilor deasupra capului. În rural, s-ar putea să nu-ți mai permiți să practici. Consorțiile și evaluările stricte adaugă birocrație, nu soluții.
Concluzie
„Bunăvoința” statului e o poveste care ascunde capcane: spitale „strategice” și consorții care pot deveni paravane pentru sifonarea banilor, sancțiuni care sperie medicii onești, costuri mai mari pentru pacienți și sate lăsate fără doctori.
Statul câștigă control și economii, dar pacienții și medicii plătesc prețul: cozi, lipsuri și frustrare.
Dacă vrem un sistem de sănătate care să funcționeze, nu e de ajuns să pui taxe și amenzi – trebuie să pui oameni și aparate acolo unde e nevoie de ele. Altfel, ordonanța asta e doar un alt pansament pe o rană care sângerează de ani buni.
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
