15 august – marele joc: Trump, Putin și redesenarea sferelor de influență în Europa

Alaska 15 august, summit Trump-Putin – întâlnirea anunțată oficial de Donald Trump, promite să fie momentul-cheie al anului în geopolitica globală, cu potențialul de a redesena echilibrul de putere în Europa și de a influența direct viitorul României.

Un Teatru Geopolitic Dezvăluit

În umbra războiului din Ucraina, se desfășoară un mare spectacol geopolitic, regizat cu precizia unui maestru al șahului. Pe scenă, Donald Trump, autoproclamatul „porumbel al păcii”, și Vladimir Putin, strategul de nezdruncinat al Kremlinului, par să negocieze o înțelegere care ar putea remodela viitorul Europei. Nu este doar o dispută diplomatică, ci un „teatru” bine orchestrat, în care Statele Unite și Rusia împart prada – mineralele Ucrainei, teritoriile ocupate și supunerea economică a Europei – în timp ce actori cheie precum Uniunea Europeană și președintele ucrainean Volodimir Zelenski sunt marginalizați.

Summitul din Alaska, programat pentru 15 august 2025, se profilează ca finalul acestui spectacol, cu implicații care ar putea redesena sferele de influență în Europa, lăsând țări precum România într-o poziție vulnerabilă, în orbita Rusiei. Acest editorial disecă mișcările, motivele și consecințele acestui joc de putere, urmărind rădăcinile sale în strategia provocatoare a lui Joe Biden din 2021-2022 și pivotul oportunist al lui Trump în 2025.

Gambitul lui Biden: Provocarea Rusiei, Slăbirea Europei

Semințele dramei de astăzi au fost plantate în 2021, când președintele Joe Biden, confruntat cu o Rusie în ascensiune și o Europă distrasă, a conceput o strategie cu trei obiective aparente: slăbirea economiei Uniunii Europene, înlocuirea gazului rusesc cu gaz natural lichefiat (LNG) american și subminarea poziției globale a Rusiei, posibil declanșând conflicte interne pentru a-l înlătura pe Putin. Cronologia crizei ruso-ucrainene din 2021-2022 dezvăluie o escaladare deliberată care l-a împins pe Putin să invadeze Ucraina pe 24 februarie 2022.

• Slăbirea economiei UE: Administrația Biden a văzut puterea economică a UE, susținută de gazul rusesc ieftin, ca o provocare pentru dominația SUA. Prin escaladarea tensiunilor cu Rusia, Biden a forțat Europa într-un colț, impunând sancțiuni care au perturbat aprovizionarea cu energie și au alimentat inflația. Dependența UE de gazul rusesc (40% din importuri în 2020) a făcut-o vulnerabilă, iar sancțiunile post-invazie au lovit industriile, în special în Germania și Italia.
• Dominarea pieței de LNG: SUA a profitat de ocazie pentru a deveni principalul furnizor energetic al Europei. Până în 2022, exporturile de LNG american către Europa au crescut exponențial, companii precum Cheniere Energy semnând contracte pe termen lung. Sabotajul Nord Stream din septembrie 2022, atribuit pe scară largă actorilor occidentali, a asigurat dependența Europei de gazul american, o tendință consolidată de acordul de 750 de miliarde de dolari al lui Trump din iulie 2025.
• Slăbirea Rusiei pe plan global: Echipa lui Biden a calculat că un război prelungit în Ucraina va epuiza resursele Rusiei, o va izola diplomatic și va declanșa disensiuni interne. Prin furnizarea a 66,5 miliarde de dolari în ajutor militar Ucrainei din 2022, inclusiv sisteme HIMARS și tancuri, Biden a urmărit să încurce Rusia într-un conflict costisitor. Recunoașterea de către Putin a Donetskului și Luganskului ca independente pe 21 februarie 2022 și invazia care a urmat au fost văzute ca erori provocate de presiunea lui Biden, inclusiv refuzul NATO de a exclude aderarea Ucrainei.

Strategia lui Biden s-a bazat pe aliați cheie. Donald Tusk, pe atunci lider al opoziției poloneze, și Ursula von der Leyen, aliniată intereselor SUA prin negocierile pentru vaccinuri din pandemie, au fost esențiali în mobilizarea Europei pentru sancțiuni și arme pentru Ucraina. Totuși, planul a supraestimat fragilitatea Rusiei și a subestimat reziliența lui Putin, pregătind terenul pentru intervenția lui Trump.

Pivotul lui Trump: De la „războiul lui Biden” la un acord de „pace”

A intrat în scenă Donald Trump, care a numit conflictul din Ucraina „războiul lui Biden” și s-a poziționat drept aducător al păcii. Conștient că strategia lui Biden a eșuat – Rusia nu este un „stat bananier”, ci o putere cu rachete hipersonice precum „Oreshnik” – Trump a schimbat jocul. A capitalizat realizările lui Biden (slăbirea economică a UE, dominația LNG a SUA), dar a abandonat obiectivul inutil de a-l răsturna pe Putin. În schimb, a urmărit un acord cu Putin, excluzând UE și Ucraina de la masa negocierilor.

• Subordonarea economică a Europei: Pe 27 iulie 2025, Trump a obținut un acord comercial istoric cu UE, incluzând 750 de miliarde de dolari în exporturi de energie americană (LNG, petrol, nuclear) și 600 de miliarde în investiții, plus contracte militare care au forțat Europa să cumpere arme americane pentru a reface stocurile furnizate Ucrainei. Acest acord, negociat cu von der Leyen la Turnberry, Scoția, a asigurat dominația SUA pe piața energetică europeană, chiar dacă sancțiunile împotriva Rusiei ar fi ridicate. După cum a observat un analist, Trump „a blocat piața înainte de a da mâna cu Putin”.
• Controlul asupra mineralelor Ucrainei: Bogățiile minerale ale Ucrainei – litiu, cobalt, pământuri rare – au atras atenția lui Trump. Propunerea sa de „swapping of territories” din 8 august 2025 sugerează un acord în care Rusia păstrează teritoriile ocupate (Crimeea, Donbas), iar firmele americane obțin acces la resursele Ucrainei, posibil chiar în zonele controlate de Rusia. Aceasta reflectă abordarea de om de afaceri a lui Trump, care prioritizează câștigurile economice în detrimentul luptelor ideologice.
• Excluderea UE și a Ucrainei: Negocierile lui Trump, conduse de întâlnirea lui Steve Witkoff cu Putin și Kirill Dmitriev pe 6 august 2025, au ocolit canalele diplomatice tradiționale. Witkoff, un magnat imobiliar, nu diplomat, subliniază focusul economic al acordului. Postarea lui Trump pe Truth Social din aceeași zi, anunțând „mare progres” și informarea „unor lideri europeni”, a semnalat că UE este un spectator, nu un jucător. Marginalizarea lui Zelenski este evidentă în postarea sa din 7 august, cerând un „armistițiu real”, dar avertizând să „nu fim înșelați de detalii”, reflectând lipsa sa de control.

Colapsul Europei: De la beligeranță la supunere

Retorica UE s-a schimbat dramatic după întâlnirea lui Witkoff. Până pe 6 august 2025, lideri precum Macron, von der Leyen, Starmer și Merz promovau „pacea prin forță”, înarmând Ucraina și reînarmând Europa. Postarea lui Macron din 26-27 iulie cerea „presiune maximă asupra Rusiei”, iar von der Leyen susținea calea Ucrainei către UE. Totuși, pe 7 august, ambii au trecut la „armistițiu” și „pace negociată”, fără a menționa înfrângerea Rusiei sau recuperarea Crimeei. Această schimbare bruscă, după cum a remarcat un analist, arată că Europa „stă cu coada între picioare, spunând: Da, șefu, așa facem”.

Supunerea UE provine din realități economice și strategice:

• Dependența economică: Acordul de 750 de miliarde pentru LNG și contractele militare au legat Europa de interesele SUA, reducându-i pârghiile. Declinul industrial al Germaniei (ex. problemele BASF) și costurile energetice din Italia evidențiază poziția slăbită a UE.
• Supraextinderea militară: Arsenalele epuizate ale Europei, dependente de armele americane, și racheta „Oreshnik” a Rusiei în Belarus au expus inferioritatea militară a UE.
• Alinierea politică: Lideri precum Macron și von der Leyen, odată aliați ai lui Biden, se aliniază acum agendei lui Trump, temându-se de excluderea din acordul SUA-Rusia. Polonia și statele baltice (ex. Marko Mihkelson) se opun, dar influența lor este limitată.

Căderea lui Zelenski și ascensiunea lui Zalujnîi

Zelenski, odată favoritul Occidentului, este acum o „fantomă” în acest teatru. Postarea sa din 7 august, recunoscând discuțiile cu Macron și von der Leyen, dar avertizând asupra „detaliilor”, dezvăluie frustrarea sa de a fi marginalizat. Rapoartele despre o întâlnire secretă în Alpi, implicând pe Andrii Ermak, Kirill Budanov și Valerii Zalujnîi, sugerează un plan susținut de Occident pentru a-l înlocui pe Zelenski cu fostul general pragmatic. Zalujnîi, descris ca „prorus” în sensul de a fi deschis la compromis, ar putea legitima un „swap” teritorial, acceptând controlul Rusiei asupra Crimeei și Donbasului în schimbul unor concesii precum fonduri pentru reconstrucție. Tăcerea Kremlinului și campaniile mediatice (ex. ședința foto Vogue) semnalează acordul tacit pentru ascensiunea lui Zalujnîi.

Izolarea lui Zelenski este amplificată de oboseala internă – 69% dintre ucraineni favorizează negocierile, conform unui sondaj Gallup – și de criticile internaționale la adresa mișcărilor sale autoritare, precum cenzura presei și restricțiile asupra agențiilor anticorupție. Înlocuirea sa, posibil după summit, se aliniază cu nevoia lui Trump de un lider ucrainean maleabil pentru a finaliza acordul.

Redesenarea sferelor de influență în Europa

Cea mai profundă implicație a acestui „teatru” este redesenarea sferelor de influență în Europa. Trump, favorizând lideri aliniați cu agenda sa „America First”, pare să susțină țări cu guverne populiste sau pragmatice – Ungaria, Polonia, Cehia, Italia – în timp ce lasă altele, precum România, vulnerabile la influența Rusiei.

• Aliați favorizați:
  • Ungaria: Poziția pro-Rusia a lui Viktor Orbán și legăturile economice cu Moscova (ex. proiectele nucleare Rosatom) îl fac un aliat natural pentru Trump și Putin. Veto-urile Ungariei asupra sancțiunilor UE se aliniază cu dorința lui Trump de a le ridica.
  • Polonia: În ciuda retoricii pro-Ucraina a lui Tusk, alinierea sa cu Biden și acum cu Trump asigură rolul strategic al Poloniei în NATO, posibil ca un tampon împotriva Rusiei cu sprijin american.
  • Cehia: Abordarea pragmatică a președintelui Petr Pavel în materie de securitate și diversificare energetică se aliniază cu prioritățile economice ale lui Trump, securizând poziția Cehiei în sfera SUA.
  • Italia: Guvernul Giorgiei Meloni, echilibrând loialitatea față de NATO cu populismul intern, este probabil să câștige favoarea lui Trump, mai ales datorită acordurilor energetice cu SUA.
• România și orbita Rusiei: România, aliniată cu politicile pro-Biden ale lui von der Leyen, riscă să fie lăsată în sfera Rusiei. Poziția sa strategică la Marea Neagră și sprijinul pentru Ucraina o fac o țintă pentru presiunea Rusiei, mai ales dacă Trump sacrifică aliații est-europeni mai puțin cooperanți pentru câștiguri mai mari. Dependența României de LNG american și rolul său de gazdă a bazelor NATO nu o pot proteja dacă Trump și Putin convin asupra unei influențe rusești în Europa de Est.

Această redeseneare amintește de precedente istorice precum Yalta din 1945, când marile puteri au împărțit Europa. Acordul lui Trump cu Putin ar putea atribui periferia Europei de Est – România, Bulgaria, Moldova – influenței Rusiei, securizând Europa de Vest și aliații cheie pentru SUA. Summitul din Alaska ar putea formaliza această diviziune, cu „swapping of territories” extinzându-se dincolo de Ucraina la granițe geopolitice mai ample.

Summit Trump-Putin: Actul final?

Summitul din 15 august 2025 este pregătit să dezvăluie contururile acordului:

• Schimb teritorial: Rusia va păstra probabil Crimeea și părți din Donbas, posibil Zaporojie și Herson, în schimbul unor concesii pentru Ucraina, precum fonduri pentru reconstrucție, integrare limitată în NATO/UE și garanții de securitate.
• Câștiguri economice: SUA obțin acces la mineralele Ucrainei, cu companii precum BlackRock vizând depozite de litiu și cobalt. Rusia ar putea obține ridicarea sancțiunilor, deși acordul LNG al lui Trump asigură dominația SUA pe piață.
• Rolul lui Zalujnîi: După summit, ieșirea lui Zelenski și ascensiunea lui Zalujnîi ar putea legitima acordul, cu acordul tacit al Occidentului și al Rusiei.
• Supunerea Europei: Postările lui Macron și von der Leyen din 7 august semnalează acceptarea Europei, deși Polonia și statele baltice ar putea protesta.

Provocările includ rezistența lui Zelenski, opoziția Poloniei și escaladarea potențială a tarifelor secundare (ex. 25% pe India până pe 27 septembrie) dacă summitul eșuează. Totuși, cronologia – acordul comercial, întâlnirea Witkoff-Putin, postarea lui Trump, pivotul european, „swapping of territories” – sugerează un rezultat regizat.

România și orbita Rusiei: O alegere greșită, un preț usturător

România, orbită de loialitatea față de agenda pro-Biden a Ursulei von der Leyen, se trezește acum prinsă într-un clește geopolitic, cu un picior în groapa supunerii și celălalt pe muchia influenței rusești.

În mai 2025, Bucureștiul a avut o șansă clară: fie să se alinieze retoricii pragmatice a lui Trump, care promitea o Europă sub umbrela economică și strategică a SUA, fie să rămână ancorat în iluziile Bruxelles-ului, mizând pe o Uniune Europeană care s-a dovedit a fi un vasal al intereselor americane.

Alegerea a fost făcută: subordonare totală intereselor Ursulei von der Leyen. Consecințele? Un dezastru intern și o vulnerabilitate externă care plasează România în pragul orbitei Rusiei.

Dezastrul intern: Decizia de a urma linia Bruxelles-ului a lovit ca un ciocan economia românească. Creșteri de taxe fără precedent, majorări de prețuri în cascadă și scumpiri galopante au sufocat populația și au erodat încrederea în liderii care au pariat pe loialitatea față de UE. Facturile la energie, alimentate de dependența de LNG american la prețuri exorbitante, au devenit o povară insuportabilă pentru gospodării și industrii. În loc să negocieze o poziție strategică în acordurile energetice ale lui Trump, România a rămas captivă unei agende care a favorizat interesele marilor jucători, lăsând cetățenii să plătească prețul.

Consecințele externe: Pe plan extern, realitatea cruntă se impune: Rusia rămâne o putere care nu poate fi ignorată, în ciuda propagandei Bruxelles-ului care a pictat-o ca un paria ușor de izolat. Racheta hipersonică „Oreshnik” din Belarus și reziliența economică a Moscovei demonstrează că Putin nu este un adversar care se prăbușește sub sancțiuni. Cei care au crezut în mitul „Rusiei slabe” se trezesc acum cu un gust amar: stigmatul de „prorus”, folosit ca armă de discreditare de elita UE, începe să capete valențe opuse. Într-o Europă redesenată de acordul Trump-Putin, a fi „prorus” poate deveni, paradoxal, un motiv de laudă – un semn al pragmatismului în fața unei Rusii care își reafirmă influența.

România, însă, prinsă în capcana loialității față de von der Leyen, riscă să fie sacrificată pe altarul acestui nou „Yalta”.Poziția strategică a României la Marea Neagră și sprijinul său fervent pentru Ucraina o transformă într-o țintă pentru presiunea Rusiei, mai ales dacă Trump, în stilul său tranzacțional, cedează periferia est-europeană pentru câștiguri economice mai mari.

Dependența de LNG american și rolul de gazdă a bazelor NATO nu garantează protecție dacă acordul din Alaska trasează noi sfere de influență. Liderii români, orbiți de promisiunile Bruxelles-ului, au ratat șansa de a se alinia cu actori precum Orbán sau Meloni, care au știut să navigheze noile realități geopolitice.

Acum, România trebuie să plătească prețul acestei miopii – un șut zdravăn în dosul celor care nu au deschis ochii la timp. Pentru a evita căderea în orbita Rusiei, Bucureștiul trebuie să-și regândească urgent strategia, fie prin alinierea cu lideri populiști favorizați de Trump, fie prin negocieri regionale cu Polonia și statele baltice, care încă rezistă influenței rusești.

Concluzie: O nouă ordine mondială?

„Teatrul” Trump-Putin este mai mult decât un acord pentru Ucraina – este o redefinire a puterii globale.

Gambitul lui Biden de a slăbi Rusia și Europa a eșuat, întărind poziția lui Putin și expunând fragilitatea UE.

Trump, profitând de oportunitate, a creat un acord care securizează dominația economică a SUA, marginalizează pe Zelenski și redesenează harta Europei. România și alte state riscă să devină pioni în acest mare joc, dacă nu se adaptează noilor reguli. Summitul din Alaska va dezvălui dacă acest scenariu se încheie cu aplauze sau haos, dar un lucru este clar: lumea asistă la o lecție magistrală de manevre geopolitice.

Notă editorială: Acest material este un editorial de analiză politică. Informațiile prezentate combină fapte confirmate din surse publice cu interpretări, deducții și scenarii posibile formulate de autor. Evenimentele viitoare descrise sunt ipoteze bazate pe date și contexte existente la data redactării.