Al doilea pachet fiscal al României vine cu promisiuni de transparență și ordine în economie. Pe hârtie, pare o reformă gândită pentru a combate evaziunea și a curăța piața de firmele-fantomă. În realitate, poate deveni un test de supraviețuire pentru micii antreprenori — cei care țin în viață economia reală, de la atelierele din mediul rural până la start-up-urile din orașele mici.
Măsurile propuse – obligativitatea contului bancar și a cardului pentru firme, precum și creșterea capitalului social minim la 8.000 de lei pentru SRL-uri – ascund capcane care pot lovi exact în segmentul cel mai vulnerabil. Iar acest lucru nu e o speculație, ci o concluzie logică dacă ne uităm atent la declarațiile oficiale și la contextul real din teren.
O declarație recentă a ministrului de finanţe dezvăluie atât intenția clară, cât și problema de fond:
„Persoanele fizice, bineînțeles, sunt libere să folosească și cash, și card, nu există vreo obligație aici. Dar dacă vorbim de persoane juridice și dacă vorbim de un cuantum atât de mare de companii care nu fac niciun fel de rulaj și nu avem niciun fel de vizibilitate asupra lor, acesta este un fapt extrem de îngrijorător pe care îl reglăm în acest fel.”
Pe hârtie, sună ca o luptă împotriva evaziunii. În practică, însă, riscul este să închidem firme legitime, să descurajăm antreprenoriatul și să împingem economia spre zona gri.
Cont bancar și card obligatoriu: vizibilitate sau supraveghere excesivă?
Statul vrea să elimine cash-ul din tranzacțiile firmelor, obligându-le să aibă cont bancar și card. Motivul invocat: aproape 700.000 de companii, majoritatea mici, lucrează doar cu cash și au datorii la stat de peste 1,7 miliarde de lei. În viziunea autorităților, lipsa „rulajului” și a „vizibilității” acestor firme este „extrem de îngrijorătoare”.
Dar aici apare prima capcană: nu toate firmele fără rulaj sunt evazioniste. Unele sunt SRL-uri inactive, păstrate pentru proiecte viitoare, altele sunt afaceri sezoniere care abia supraviețuiesc. Obligându-le să plătească comisioane bancare și costuri pentru POS-uri, statul riscă să le împingă fie spre închidere, fie spre economia la negru.
Imaginați-vă un mic atelier dintr-un sat, unde clienții plătesc cu cash și internetul e un lux. Pentru acești antreprenori, un cont bancar nu e doar o formalitate, ci o cheltuială suplimentară. Comisioanele lunare – chiar și 50-100 de lei – pot fi o povară pentru o firmă cu profituri mici. Declarația oficială ignoră această realitate: nu toate firmele „invizibile” sunt rău-voitoare. Unele sunt pur și simplu prea mici pentru a suporta birocrația bancară.
Rezultatul? În loc de transparență, am putea vedea sute de firme închise sau antreprenori care aleg să lucreze „la plic” pentru a evita costurile. Pe rețelele sociale, mulți au numit măsura „o favoare pentru bănci” – și, din păcate, argumentele sunt greu de combătut.
Capital social de 8.000 lei: responsabilizare sau barieră?
Creșterea capitalului social minim pentru SRL-uri la 8.000 de lei e prezentată ca o metodă de responsabilizare. Banii pot fi folosiți în firmă, iar perioada de tranziție de doi ani oferă, teoretic, timp de adaptare.
Totuși, pentru tinerii antreprenori sau cei cu resurse limitate, 8.000 de lei reprezintă o sumă descurajantă. România a fost unul dintre puținele locuri din Europa unde puteai înființa un SRL cu un leu capital social. Această flexibilitate a permis multor oameni să își testeze ideile, să pornească afaceri mici fără bariere financiare majore.
Acum, noua regulă poate transforma pragul simbolic într-un zid. În contextul economic actual, când fiecare leu contează, a cere echivalentul unei vacanțe scumpe doar pentru a deschide o firmă seamănă mai mult cu o taxă de intrare pe piață decât cu o măsură de responsabilizare.
Capcana „vizibilității”: aceeași măsură pentru toți
Fraza autorităților despre „companiile fără rulaj” dezvăluie o problemă mai profundă: statul aplică aceeași soluție, indiferent de mărimea sau situația firmei. Nu toate companiile inactive sunt fantome create pentru evaziune.
Sunt firme sezoniere, proiecte în așteptare, businessuri mici care încă nu au prins tracțiune. Obligându-le să intre în sistemul bancar sau să depună un capital social consistent, statul nu le „reglează”, ci le elimină din joc.
Ironia este că, în loc să scadă, economia la negru – estimată deja la 10-15% din PIB – ar putea crește, mai ales în zonele unde accesul la bănci și internet este limitat. Dacă un antreprenor nu poate suporta costurile, ce opțiuni are? Să închidă firma sau să lucreze fără factură. Ambele variante sunt o pierdere pentru stat și pentru economie.
Ce lipsește? Sprijinul real pentru micile firme
Aceste măsuri par gândite pentru corporații și firme cu infrastructură solidă, nu pentru micii antreprenori care formează coloana vertebrală a economiei românești.
Unde sunt scutirile de comisioane bancare pentru firmele cu profituri reduse? Unde sunt investițiile în digitalizarea zonelor rurale? De ce nu există excepții pentru antreprenorii care nu pot implementa POS-uri din motive obiective?
Fără aceste elemente de sprijin, pachetul fiscal nu e o soluție echilibrată, ci un ciocan care lovește în cei mai vulnerabili.
Promisiuni de austeritate… pentru cine?
Autoritățile au anunțat public că al doilea pachet fiscal va include măsuri de reducere a cheltuielilor statului. În teorie, asta ar fi însemnat restructurarea aparatului bugetar, tăierea risipei și eficientizarea instituțiilor. În practică, însă, pachetul prezentat până acum conține doar măsuri care pun presiune pe mediul privat.
Nicio vorbă despre diminuarea numărului de agenții, reducerea salariilor nesustenabile din sectorul public sau tăierea beneficiilor neproductive. În schimb, firmele mici — aceleași pe care statul pretinde că le sprijină — primesc costuri noi, reguli mai stricte și obligații birocratice suplimentare.
E un paradox cinic: în loc să-și facă ordine în propriile cheltuieli, statul își mută nota de plată pe umerii celor care aduc bani la buget. Iar asta nu e reformă fiscală, e doar încă o redistribuire a poverii — de la cel care cheltuiește fără măsură, către cel care muncește pentru a produce.
Al doilea pachet fiscal loveşte tot în oamenii simpli.
În teorie, obligativitatea contului bancar ar putea aduce mai multă trasabilitate, iar sancțiunile împotriva cesionării părților sociale cu datorii ar putea descuraja fraudele. În practică, însă, aceste măsuri vor funcționa doar pe hârtie.
Dacă statul continuă să ignore realitatea de la firul ierbii, efectul nu va fi o economie mai curată, ci un cimitir de afaceri mici. Vom vedea mai multe lacăte pe uși, mai mulți antreprenori împinși spre zona gri și mai puține voci dispuse să își asume riscul de a începe o afacere.
Transparență, dar cu ce preț?
Al doilea pachet fiscal vrea să aducă ordine, dar capcanele sunt evidente. Măsuri care par logice în teorie pot sufoca micile firme și pot alimenta economia subterană. Declarația despre „companiile fără rulaj” arată o intenție bună, dar o abordare rigidă și uniformă.
Statul trebuie să găsească un echilibru între control și sprijin. Altfel, în numele transparenței fiscale, riscăm să transformăm antreprenorii în victime colaterale ale luptei cu evaziunea.
Știri Oneste îți aduce analize obiective, pentru că adevărul contează.
Un răspuns