Din iunie 2025 până în februarie 2026, guvernul Bolojan a aplicat unul dintre cele mai dure pachete fiscale din ultimul deceniu. Nu vorbim de zvonuri, nici de „percepții”, ci de decizii concrete: creșteri de TVA, majorări de accize, impozite mai mari pe dividende, taxe suplimentare pentru bănci, înghețări de cheltuieli, amânări de investiții. Austeritatea a existat. A fost reală, a fost dureroasă și a avut efect social.
Și totuși, în februarie 2026, România se împrumută pe piețele internaționale la costuri comparabile cu cele ale unor state fără investment grade. Nu o spun comentatorii de pe Facebook, ci JP Morgan, una dintre instituțiile care judecă riscul prin prețul finanțării, nu prin comunicate.
Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, managing director la JP Morgan, a declarat la CFA Forecast Dinner 2026 că, deși România încă are un rating investment grade, costurile de împrumut ale statului pe piețele internaționale sunt comparabile cu cele ale unor state fără acest rating. El a atras atenția că aceasta reflectă o problemă de credibilitate fiscală în percepția investitorilor și a estimat un deficit bugetar de maxim 6% din PIB pentru 2026.
În iunie 2025 avertizam că acest pachet fiscal va lovi direct nivelul de trai, va contracta consumul și va eroda baza economică pe care se sprijină bugetul. Opt luni mai târziu, piețele confirmă același lucru printr-un verdict rece: România se finanțează ca un stat cu risc ridicat. Costul social a fost plătit. Beneficiul financiar nu a venit.
Agențiile de rating încă mai țin România la ultimul fir de investment grade, cu un outlook negativ, dar piețele – acelea care plătesc cu adevărat prețul – o tratează deja ca pe un emitent junk: randamente pe 10 ani în zona 6,5–7%, conform cotațiilor din februarie 2026, spread-uri umflate și costuri de împrumut care indică o lipsă de credibilitate structurală, nu o simplă ajustare temporară
Chiar dacă JP Morgan vede o performanță mai bună decât ținta oficială – un deficit maxim 6% în 2026, posibil chiar sub –, asta nu schimbă nimic esențial: piețele rămân sceptice, costurile de împrumut nu scad semnificativ, iar verdictul lor e clar – credibilitate structurală încă lipsește.
După un asemenea șoc fiscal, scăderea costurilor de finanțare ar fi fost singurul indicator că strategia a funcționat. Indicatorul a lipsit.
Motivul este dat de faptul că piețele nu au evaluat România ca pe un stat care a intrat într-o consolidare fiscală coerentă, ci ca pe unul care a reacționat haotic sub presiune. Iar diferența dintre cele două este esențială.
Guvernul a crescut TVA-ul și accizele, măsuri structurale, cu impact pe termen lung. A majorat impozitul pe dividende, o decizie permanentă, care afectează direct capitalul privat. A introdus taxe suplimentare pe anumite sectoare și a ajustat din mers regimul microîntreprinderilor. În paralel, a tăiat sau amânat investiții publice și a înghețat cheltuieli curente. Nu vorbim de „taxe temporare” în sensul lejer al cuvântului, ci de o presiune fiscală reală, mutată rapid și agresiv.
Problema nu este severitatea acestor măsuri. Problema este lipsa unei traiectorii a guvernului Bolojan.
Piețele nu întreabă „cât ai crescut TVA-ul anul acesta?”, ci „unde ești peste trei ani?”. România nu a oferit un răspuns credibil. Măsurile au fost introduse fragmentat, ajustate ulterior, unele întărite, altele relaxate, fără o arhitectură clară a bugetului pe termen mediu. Semnalul transmis a fost unul de reacție, nu de control.
Mai grav, austeritatea a lovit exact în zonele care ar fi trebuit să susțină credibilitatea fiscală: investițiile. Tăierea sau amânarea cheltuielilor de capital poate îmbunătăți temporar un deficit pe hârtie, dar subminează creșterea viitoare. Piețele știu asta. Un stat care își sacrifică investițiile pentru a cosmetiza deficitul de azi își compromite capacitatea de a-și plăti datoria mâine.
Aici se rupe definitiv narațiunea guvernului Bolojan. Mesajul oficial a fost că austeritatea este „necesară” pentru a calma piețele. Mesajul recepționat de investitori a fost cu totul altul: statul strânge șurubul social pentru că nu reușește să își controleze structural finanțele.
Estimarea unui deficit de aproximativ 6% din PIB în 2026, după toate aceste măsuri, este devastatoare pentru credibilitate. Ea spune piețelor un lucru simplu și brutal: dacă asta e disciplina fiscală în condiții de austeritate, ce se întâmplă când presiunea politică crește sau când economia încetinește?
De aceea România este tratată ca un emitent de risc ridicat, indiferent de eticheta formală de investment grade. Ratingul oficial este lent, precaut și politic. Piața este rapidă și nemiloasă. Verdictul pieței a venit deja.
Guvernul Bolojan va continua să susțină că „a făcut ce trebuia”.
Demonstrația arată contrariul. Austeritatea a fost reală ca impact social, dar falsă ca strategie economică. A mutat povara pe contribuabili, fără să construiască încredere. A crescut taxe, fără să livreze predictibilitate. A tăiat investiții, fără să stabilizeze bugetul pe termen mediu.
În final, România nu s-a ales cu o populație „nemulțumită”, ci cu una pauperizată. Banii nu mai ajung pentru mâncare, pensiile nu mai acoperă traiul minim, iar familii care muncesc pe salariul minim sunt obligate să aleagă zilnic ce nu-și mai permit: mâncarea copiilor, medicamentele sau facturile. Aceasta este realitatea produsă de austeritate.
În paralel, economia a fost împinsă în defensivă: taxe mai mari, reguli schimbate din mers, investiții amânate sau abandonate, capital privat blocat de impredictibilitate. Nu dezvoltare, ci supraviețuire.
Iar peste toate, statul continuă să se împrumute scump, ca și cum aceste sacrificii nu ar fi existat. Oameni sărăciți, economie ținută pe loc, finanțare de risc ridicat. Acesta este bilanțul real al „disciplinei” fiscale.
JP Morgan, prin vocea lui Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, a spus-o clar: ratingul oficial ține, dar piețele votează cu banii – și votează împotriva. Austeritatea fără cap a lăsat România cu sacrificii imense, dar fără încredere câștigată.
Nu pentru că a fost prea dură austeritatea.
Ci pentru că a fost fără cap.
La Știri Oneste, nu îndulcim criza și nu învelim realitatea în vorbe neutre
