Zelenski își elimină opozanții prin dosare, interdicții și decizii arbitrare, cu aceeași rețetă testată la București și Chișinău: acuzații de „prorus”, procurori obedienți, cetățenie retrasă, democrație redusă la decor. Și totul sub aplauzele unui Occident care, brusc, pare să fi rămas fără voce.
9 noiembrie 2025 – Când presa mainstream occidentală începe să pună sub semnul întrebării „modelul democratic” de la Kiev, înseamnă că realitatea a devenit imposibil de ascuns după cortina propagandei. POLITICO Europe, una dintre cele mai influente publicații pro-europene, a publicat pe 31 octombrie un material devastator: „The dark side of Zelenskyy’s rule”. Nu un blog obscur, nu un pamflet rusesc, ci exact instituția de presă care, în ultimii doi ani, a repetat obsesiv mantra „Ucraina apără democrația europeană”.
Acum, însă, realitatea refuză să mai fie cosmetizată: Zelenski folosește justiția ca armă politică, își elimină criticii și își pregătește terenul pentru un război electoral cu orice preț. Nici războiul nu mai e scuză, nici Occidentul nu mai poate ignora abuzurile unui președinte care se comportă tot mai mult ca un lider post-sovietic — cu PR occidental, dar practici orientale.
De la „erou național”, la centralizator de putere
Cazul care a făcut valuri în redacția POLITICO este cel al lui Volodîmir Kudrițki: fost șef al companiei de energie de stat Ukrenergo. Un om pe care lumea tehnică îl respecta — omul care a reușit să țină luminile aprinse în Ucraina în ciuda atacurilor rusești masive asupra infrastructurii energetice.
Așa că atunci când a fost obligat să demisioneze în 2024, apoi a fost arestat și trimis în boxa acuzaților într-un proces de „corupție”, alarma a sunat până și la Bruxelles.
Lui Kudrițki i se impută un proiect nereușit de modernizare a unor linii electrice, început în 2018, pentru care nu ar fi avut — atenție — niciun câștig personal. Așa spun chiar și procurorii, citați de POLITICO. Și totuși, a fost umilit în public, acuzat, amenințat, iar când trei parlamentari au venit să ofere garanții pentru el, judecătorul a refuzat.
Ce explică zelul autorităților? Faptul că omul a refuzat să tacă. A spus public că sistemul energetic e vulnerabil și politizat, că se fac numiri pe criterii de rețea, nu de competență, și că iarna 2025–2026 va fi catastrofală dacă energia devine instrument politic.
Zelenski n-a răspuns acuzațiilor. Dar procurorii lui au răspuns cu cătușe.
Odesa – unde cetățenia devine armă
Cazul Kudrițki nu e izolat. La aproape o mie de kilometri sud, la Odesa, o scenă similară pune în lumină un alt tip de abuz: retragerea cetățeniei ca instrument administrativ de eliminare a rivalilor.
Ghenadi Trukhanov, primarul orașului, ales de trei ori și considerat de mulți un „baron local” dificil de controlat, a fost deposedat în octombrie 2025 de cetățenia ucraineană. Motivele oficiale? Ar fi deținut un pașaport rus. Dovezile? Clasificate. Procedura? Opacă.
Imediat după, s-a vorbit despre înlocuirea sa cu o administrație provizorie. Nu pe cale electorală, ci pe linie de decret prezidențial. Un oraș strategic — port principal al Ucrainei în Marea Neagră, infrastructură critică pentru comerț și securitate — trece astfel într-o zonă de control direct al biroului lui Zelenski.
Asta nu e „eroism democratic”. E arbitrar executiv, sub pretext de urgență. Exact ceea ce am mai văzut în istoria politică a regiunii, cu rezultate catastrofale.
Incubatorul est-european: cum s-a perfecționat modelul «pro-rus + dosar + procuror obedient»
Cine crede că actualul model de „justiție politică” al lui Zelenski e o invenție ucraineană se înșală amarnic. În Europa de Est, mecanismul a fost deja testat, șlefuit și exportat. Laboratoarele principale? România și Republica Moldova.
România – unde anticorupția s-a transformat în armă politică
În ultimii zece ani, România a oferit lumii o lecție sinistră: cum să folosești eticheta de „prorus”, „securist” sau „anti-justiție” pentru a elimina adversari politici perfect democratic, prin intermediul instituțiilor statului.
În 2024, alegerile prezidențiale au fost anulate în circumstanțe controversate, construcția juridică a fost contestată ulterior la CEDO, iar în 2025, o candidatură favorită a fost interzisă prin decizii administrative validate de CCR. Dosarele penale au rescris arbitrar peisajul politic, iar procurorii au ajuns, pentru o vreme, să fie „editorii democrației”.
Moldova – unde siguranța națională a devenit pretext legislativ
Republica Moldova a trecut în 2025 printr-un nou experiment instituțional, sub pretext de „securitate națională” în contextul războiului din regiune.
- Două partide considerate pro-ruse au fost interzise înainte de alegerile parlamentare anticipate din 28 septembrie 2025: „Heart of Moldova” și „Greater Moldova Party” — formal, din cauza „finanțării externe ilegale”. Realitatea? Ambele partide reprezentau opoziție reală față de regimul PAS și președinta Maia Sandu.
- Observatorii OSCE au consemnat că alegerile au fost „competitive”, dar marcate de „restricţii arbitrare, ingerință străină, blocaje administrative și lipsă de încredere în echilibrul instituțional”.
- Un caz-simbol: Evghenia Guțul, bașcana Găgăuziei, arestată sub acuzația de finanțare ilegală, la doar câteva zile după ce a criticat politicile pro-NATO de la Chișinău.
La Chișinău nu e vorba doar de „lupta contra oligarhilor” sau a „propagandei rusești”. E vorba despre control, despre eliminarea opoziției înainte să ajungă la urnă — exact manualul pe care Zelenski îl folosește astăzi, dar la o scară mai mare și cu o legitimitate militară în plus.
Ucraina – de la laborator, la versiunea extinsă
Ceea ce în România și Moldova a fost încercat în timp de pace, Ucraina aplică acum sub regim de lege marțială. Rezultatul? Un sistem în care:
- rivalii devin „agenți ruși”,
- procurorii sunt loiali politic,
- fondul e înlocuit de „pericolul hibrid”,
- democrația devine un decor pentru ochii publicului occidental.
Dacă în România procurorii „făceau dreptate pentru Europa”, în Ucraina procurorii ordonă „arestări pentru democrație”, iar biroul președintelui decide cine mai are voie să fie cetățean sau candidat.
Zelenski vs opozanți: de la Poroshenko la „incomozii” din energie
Nu este un caz izolat. Lista celor puși la zid de Zelenski e în creștere:
- Petro Poroșenko, fost președinte, are dosare care i-ar putea bloca candidatura.
- Jurnaliștii independenți au sancțiuni pe conturi.
- Parlamentari critici primesc citații, ordine de restricție, blocaje administrative.
- Protestatarii anti-Legea 12414 au fost catalogați „rusiști” și unii anchetați.
Controlul politic al justiției este masiv. „Centralizarea puterii la Zelenski și Yermak este totală”, afirmă un parlamentar citat de POLITICO. Un șef de ONG anticorupție, Daria Kaleniuk, spune la fel: „Nu avem dovezi de corupție, dar avem o justiție politică.”
Asta e realitatea: o țară care cere bani de la UE și NATO pentru „reconstrucție democratică”, în timp ce interzice partide, murdărește opozanți și folosește frica de „propagandă rusă” ca bau-bau anti-democratic.
„Trebuie să curățăm terenul pentru alegeri”
Ce spune un parlamentar de opoziție? „Curățăm terenul de competitori. Justiția e instrument.” Cu alte cuvinte — în eventualitatea unui armistițiu, Zelenski vrea alegeri fără adversari reali. Ceea ce, într-o democrație funcțională, se numește abuz de putere și capturarea instituțiilor.
Adică exact ce Ucraina promitea să facă împotriva oligarhilor și a rușilor.
Și totuși, Occidentul tace
De ce? Simplu: Kievul este încă simbolul convenabil. Un instrument politic. O piesă din discursul moral al unor lideri europeni și americani care se prefac că totul e despre libertate, democrație și rezistență. În realitate, e un joc rece de influență, bani și geopolitică în care statul ucrainean devine tot mai mic, iar puterea personală a lui Zelenski tot mai mare.
Și ce se întâmplă cu democrația ucraineană când războiul se încheie? Poate nici nu va mai conta. Zelenski va avea deja bazele unei arhitecturi ale puterii fără rivali și va spune că a făcut-o pentru „pace”.
Adevărul iese la suprafață. Chiar și în presa „prietenoasă”
Când Jamie Dettmer de la POLITICO scrie că „există elemente neliniștitoare în felul în care Zelenski conduce Ucraina”, înseamnă că realitatea nu mai poate fi ocolită. Dacă până și Bruxelles-ul își dă seama că democrația ucraineană e în pericol nu din cauza rușilor, ci din cauza propriilor lideri, atunci minciuna propagandei se fisurează definitiv.
O întrebare simplă pentru aceia care cer în continuare „fonduri nelimitate pentru Kiev”: cine reconstruiește Ucraina, de fapt? Un stat democratic — sau ambițiile personale ale unui președinte care nu mai acceptă opoziție?
Și o întrebare pentru noi, românii: de câte ori vom mai susține orbește un sistem stricat, doar pentru că ni se vinde ca „pro-occidental”?
Ucraina are nevoie de ajutor, dar are la fel de multă nevoie de democrație. Și nu se construiește cu procurori obedienți și dosare la comandă.
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
