14 octombrie 2025 | Editorial Știri Oneste
La 1 ianuarie 2026, Termocentrala Ișalnița — odinioară una dintre cele mai importante unități din Complexul Energetic Oltenia — își va opri definitiv turbinele. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a confirmat în fața sindicatelor că grupurile nu vor fi conservate, ci închise complet, conform „calendarului european de renunțare la cărbune”.
România închide, pas cu pas, ceea ce mai rămăsese din coloana vertebrală a sistemului său energetic.
Pentru Oltenia, e mai mult decât o știre tehnică. E o rană economică și o lecție despre cum arată o tranziție energetică făcută cu ochii în tabelele Bruxelles-ului, nu în realitatea de la fața locului.
Căldură din amintiri
Termocentrala Ișalnița nu era doar un punct pe hartă. Pentru zeci de ani, a fost unul dintre pilonii care susțineau rețeaua energetică a sudului României — o verigă între producția de electricitate, sistemul de termoficare și stabilitatea rețelei. În paralel, CET Craiova II, din Bariera Vâlcii, continua să asigure căldura pentru oraș.
Cele două instalații au funcționat mult timp în tandem. Ișalnița producea energie pentru sistemul național și susținea, indirect, CET-ul, care trimitea agent termic în mii de apartamente din Craiova. Închiderea ei nu lasă orașul fără căldură, dar îl lasă fără o plasă de siguranță.
De acum, totul va depinde de gaz — un gaz tot mai scump și tot mai puțin sigur într-o Europă care a tăiat legătura cu sursele estice, dar n-a construit alternative interne.
„Tranziție verde”, facturi gri
Guvernul vorbește despre tranziția energetică ca despre un drum inevitabil. Doar că drumul acesta pare tot mai mult o autostradă spre dependență. În locul termocentralelor închise, nu se ridică nimic concret: nici centrale noi pe gaze, nici capacități de stocare, nici rețele inteligente.
România a semnat, la fel ca restul UE, pactul pentru decarbonizare, dar fără să-și asigure echilibrul. Închiderea grupurilor de la Ișalnița, Turceni și Paroșeni se face înainte ca altele să intre în funcțiune. În loc să avem o tranziție, avem o amputare.
Cei 400–500 de angajați de la Ișalnița vor fi „relocați” la Rovinari sau Turceni, o formulă elegantă pentru a spune că o parte vor fi concediați. Zonele miniere și energetice ale Gorjului și Doljului devin, încet, laboratoare ale dezindustrializării.
Lecția Olteniei: fără plan, nu e tranziție
Închiderea Ișalniței e simbolică pentru modul în care România își gestionează politicile energetice. Nu există o strategie coerentă care să lege economia locală de obiectivele climatice. Există doar liste bifate, declarații și fonduri de tranziție distribuite pe hârtie.
În realitate, tranziția „verde” nu s-a tradus prin investiții noi în Oltenia. Complexul Energetic Oltenia, cândva un gigant, s-a transformat într-o structură fragilă, cu datorii și restructurări succesive.
La Craiova, autoritățile vorbesc despre conversia CET-ului pe gaze, dar asta nu e o soluție durabilă — ci doar o etapă intermediară. Gazul e tot combustibil fosil, iar prețurile sale sunt dictate de piețe externe. Cu alte cuvinte, înlocuim o dependență internă (cărbunele) cu una externă (gazul).
Europa care se închide singură
Ișalnița nu e doar o poveste locală. E imaginea unui continent care își închide fabricile, minele și termocentralele mai repede decât poate construi alternative. În timp ce China, India și chiar SUA investesc masiv în infrastructură energetică mixtă — de la nuclear la hidrogen — Europa preferă să-și taie sursele tradiționale înainte ca tranziția să fie completă.
Pentru România, asta înseamnă un risc major: pierderea autonomiei energetice. Într-o iarnă grea sau într-o criză geopolitică, dependența de importuri devine o vulnerabilitate reală.
Finalul unui ciclu. Sau începutul altuia?
Când fumurile de la Ișalnița se vor risipi definitiv, Oltenia va fi mai curată în statistici, dar mai săracă în realitate. Câteva sute de oameni își vor căuta de lucru, iar o întreagă regiune va pierde un simbol industrial.
Tranziția verde n-ar trebui să însemne abandon economic. Dar în România, exact asta a ajuns să însemne: se închid uzinele, nu se deschid alternativele.
Iar sub pretextul protejării mediului, se demontează, pas cu pas, infrastructura energetică construită în decenii.
Cărbunele dispare, dar cenușa socială rămâne.
Sursă imagine: Google Maps ©2025, Imagini ©2025 Airbus, Maxar Technologies
