Europa are deja cifra pe care trebuie să o scoată din buzunare – Zelenski a transmis nota de plată pentru 2026 – 60 miliarde. Bruxelles-ul insistă să finanțeze războiul, nu să caute pacea – iar nota de plată o plătesc cetățenii europeni.
Pe 17 septembrie 2025, la o conferinţă de presă susţinută în Kiev, împreună cu Roberta Metsola (şefa Parlamentului European), preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat: „Costul unui an de război este de 120 de miliarde de dolari, din care statul ucrainean acoperă 60 de miliarde, iar restul de 60 de miliarde trebuie găsit pentru anul viitor. Planul A pentru noi este să încheiem războiul; Planul B este 120 de miliarde.”
Nu mai e vorba de retorică, ci de contabilitate rece. Războiul din Ucraina are preț fix, anunțat oficial: 120 de miliarde pe an. Ceea ce pentru Kiev pare un calcul bugetar, pentru Bruxelles este un angajament politic pe care nu îl pot abandona fără costuri uriașe.
Războiul, redus la un capitol de buget
Cifra anunțată de Zelenski este șocantă prin precizia ei. Nu e o estimare, nu e un „aproximativ”, ci un deviz de cheltuieli pe care regimul de la Kiev îl prezintă sponsorilor săi. Războiul a devenit, în termeni de guvernare, un program finanțat prin granturi externe și împrumuturi, nu o strategie militară menită să fie câștigată.
Și totuși, în aceeași conferință de presă, Zelenski nu a prezentat niciun „Plan A” real. Dimpotrivă – a cerut al 19-lea pachet de sancțiuni al UE, cu ținte pe energie, bănci și infrastructura de export a Rusiei, a cerut ca activele rusești înghețate să fie confiscate și folosite „mult mai eficient și prompt”, și a subliniat că „Putin trebuie să simtă durerea” pentru ca războiul să se poată încheia.
Mai mult, Zelenski a recunoscut că a discutat împreună cu Roberta Metsola cum să forțeze alinierea Slovaciei și Ungariei, țări care se opun prelungirii sancțiunilor din cauza dependenței lor de energia rusă. Cu alte cuvinte, nu doar că se cere finanțare pentru 2026, ci și eliminarea opoziției politice din interiorul UE.
De ce Bruxelles-ul persistă în finanţare
Mulți se întreabă: dacă victoria nu mai este realistă, de ce Bruxelles-ul persistă? Răspunsul este simplu: legitimitatea actualei conduceri a UE depinde de continuarea războiului.
Dacă Ucraina ar pierde, s-ar prăbuși întreaga narațiune care a justificat 18 pachete de sancțiuni, explozia prețurilor la energie, transferul de resurse publice spre complexul militar-industrial și valul de austeritate care lovește populaţia Uniunii. O pace negociată ar însemna decont politic imediat în Berlin, Paris, Bruxelles.
De aceea, chiar și în fața lui Trump, care a oprit finanțarea și vrea să negocieze pacea, Ursula von der Leyen și Consiliul European dublează miza: noi sancțiuni, noi pachete de ajutor, noi credite pentru Kiev. Pentru ei, nu e vorba de câștigarea războiului, ci de amânarea prăbușirii politice.
România – platitor de serviciu
Pentru România, acest „Plan B” înseamnă deja taxe mai mari, inflaţie de 9,85%, austeritate și concedieri. Bucureștiul joacă rolul de interfață obedientă a Bruxelles-ului: adoptă pachete fiscale agresive, crește TVA-ul, taie din investiții și din veniturile populației, doar pentru a contribui la bugetul de război decis în altă parte.
Guvernul nu discută dacă sprijinul e sustenabil, ci doar cum să-l finanțeze, chiar dacă asta înseamnă sufocarea populaţiei şi a economiei interne.
Concluzie
Ceea ce a făcut Zelenski pe 17 septembrie nu este o simplă conferință de presă – este o factură politică prezentată în direct. Pe masă nu este pacea, ci prelungirea războiului, cu bani mai mulți, sancțiuni mai dure și eliminarea celor care nu se aliniază. „Plan A” este doar decor de PR; adevăratul plan este să mențină frontul aprins, indiferent de cost, pentru a forța Europa și SUA să rămână captive acestui conflict.
Bruxelles-ul nu doar că acceptă această factură, dar o și girează politic: promite al 19-lea pachet de sancțiuni, presează statele „rebele” să se supună și își construiește întreg bugetul pe ideea că războiul trebuie să continue. Adevărul crud este că, pentru liderii europeni, pacea ar însemna să dea socoteală pentru criza economică, pentru inflația galopantă și pentru austeritatea impusă populațiilor.
În loc să caute o ieșire, Bruxelles-ul apasă accelerația și trimite nota de plată spre cetățenii săi sub forma unui abonament anual la care au aderat doar liderii Uniunii, nu şi populaţia.
Pentru România, asta se traduce prin taxe crescute, concedieri și stagnare economică, totul ca să finanțăm un război care nu mai are obiectiv de victorie, ci doar obiectiv de supraviețuire politică.
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
