„Jeffrey Sachs – Europa un executant fără voce.”
Așa și-a rezumat celebrul economist american diagnosticul asupra politicii externe europene într-un discurs rostit la Parlamentul European, unde a acuzat SUA că au planificat extinderea NATO și au împins continentul în războaie de peste trei decenii.
Economistul american Jeffrey Sachs, una dintre cele mai influente voci critice ale globalizării neoliberale și ale politicii externe americane, a ținut pe 19 februarie 2025 un discurs incendiar în fața Parlamentului European, în cadrul evenimentului „The Geopolitics of Peace”. Invitat de fostul secretar general adjunct al ONU, Michael von der Schulenburg, Sachs a vorbit fără menajamente despre cauzele profunde ale războiului din Ucraina, despre proiectul vechi de trei decenii al extinderii NATO și despre rolul lamentabil al Europei, redusă la statutul de simplu executant al deciziilor luate la Washington.
Deși a fost rostit pe 19 februarie 2025, discursul lui Jeffrey Sachs a devenit abia acum viral în presa europeană. Motivul e simplu: în februarie, asemenea afirmații ar fi fost catalogate drept „propagandă rusă”. Azi, după summitul Trump–Putin și după primele semnale clare de la Washington că războiul trebuie închis cu concesii teritoriale, marile redacții de pe continent scot de la naftalină analiza lui Sachs pentru a-și pregăti publicul. Europa începe să recunoască, indirect, că războiul nu se câștigă, ci se închide prin compromis.
Tonul a fost direct, fără artificii diplomatice: „Acestea sunt războaie pe care Statele Unite le-au condus și cauzat. Și acest lucru se întâmplă de mai bine de 30 de ani. Europa a plătit un preț greu pentru că nu are nicio politică externă proprie. Nicio voce, nicio claritate, nicio apărare a intereselor europene, doar loialitate față de SUA.”
SUA și obsesia pentru unipolaritate
Sachs a rememorat perioada de început a anilor ’90, când căderea Uniunii Sovietice a lăsat Washingtonul cu impresia că este „stăpânul lumii”. Lideri precum Dick Cheney sau Paul Wolfowitz au conceput politica externă americană nu ca pe o căutare a echilibrului global, ci ca pe un program de „curățare” a moștenirii sovietice. Țări precum Irak, Siria sau Libia au fost trecute pe listă ca „obiective de eliminat”.
În viziunea sa, întreaga ordine post-Război Rece a fost construită pe o minciună: America nu a dorit niciodată un parteneriat real cu Rusia sau cu Europa, ci doar o hegemonie unilaterală. Europa, în schimb, nu a găsit niciodată curajul de a-și articula o politică proprie, rămânând captivă în reflexul obedienței față de Washington. Ultima dată când Parisul și Berlinul au avut o voce distinctă, spune Sachs, a fost în 2003, când au refuzat să susțină invazia americană din Irak. După aceea, tăcere.
Promisiunea încălcată: „Niciun inch spre est”
Unul dintre momentele centrale ale discursului a fost reamintirea promisiunii făcute lui Mihail Gorbaciov în 1990 de către Hans-Dietrich Genscher și James Baker: NATO nu se va extinde „niciun inch spre est”. Documentele de arhivă, disponibile azi la George Washington University, confirmă această discuție.
Totuși, în 1994, administrația Clinton a semnat decizia de extindere a NATO către Est, un proiect care avea să continue, indiferent de președinte sau partid, până la Ucraina și Georgia. Sachs a explicat că această strategie nu a fost un accident sau o improvizație, ci o decizie de stat americană, planificată pe termen lung.
În sprijinul acestei afirmații, el a invocat cartea The Grand Chessboard a lui Zbigniew Brzezinski (1997), descrisă nu ca o simplă lucrare teoretică, ci ca „o prezentare publică a deciziilor deja luate de guvernul american”. Brzezinski prevestea că Rusia nu are altă „vocație” decât europeană și că nu se va alinia niciodată cu China sau Iran. „Totul s-a dovedit fals”, a punctat Sachs: astăzi Moscova este într-o alianță strategică tocmai cu Beijingul și Teheranul, iar Occidentul se confruntă cu consecințele propriei aroganțe.
Strategia Mării Negre – manualul Imperiului Britanic
Sachs a mers și mai departe, arătând că Washingtonul a copiat strategia Imperiului Britanic din secolul XIX: blocarea Rusiei în Marea Neagră și împiedicarea accesului său la Mediterană. „Acesta este proiectul american: Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia în NATO, pentru a neutraliza Rusia ca simplă putere locală.”
Această viziune geopolitică, completată de tezele lui Halford Mackinder din 1904, a transformat regiunea Mării Negre într-o placă turnantă a confruntării globale. Sachs a subliniat că Europa s-a lăsat atrasă în acest joc imperial fără să își pună întrebarea fundamentală: „Care sunt interesele noastre proprii?”
Maidan, Minsk II și ipocrizia europeană
Un alt capitol dur al discursului a vizat revoluția din 2014 și Acordul de la Minsk II. Sachs a spus deschis că protestele de la Maidan au fost organizate cu sprijin american și că schimbarea de regim a fost o operațiune clasică de tip CIA. Ulterior, acordul Minsk II, care oferea autonomie și protecție pentru vorbitorii de rusă din Donbas, a fost abandonat de SUA și Ucraina, în timp ce Franța și Germania – deși garantau implementarea – „au jucat rolul complet inutil de executant obedient”.
Războiul de azi – rezultatul refuzului de a negocia
Sachs a relatat inclusiv apelurile sale directe cu consilierul pentru securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan, în decembrie 2021. Atunci a avertizat: „Tot ce trebuie să faceți este să declarați public că NATO nu se va extinde în Ucraina. Dacă nu o faceți, va izbucni un război inutil.” Sullivan i-ar fi răspuns: „Nu-ți face griji, Jeff, nu va fi război.” Realitatea din februarie 2022 a contrazis flagrant această superficialitate.
„Aceasta este logica aberantă a teoriei jocurilor necooperative”, a spus Sachs. „Americanii nu discută cu cealaltă parte, ci decid pentru ea. Rezultatul este inevitabil: război.”
Jeffrey Sachs – Europa un executant fără voce
Discursul lui Jeffrey Sachs din Parlamentul European nu este doar o critică a hegemoniei americane, ci și o radiografie nemiloasă a lipsei de autonomie europeană. Din 1991 până azi, continentul nu a reușit să formuleze o politică externă independentă, ci a acceptat rolul de „colonie loială”, plătind costurile războaielor altora – cu sancțiuni, crize energetice, recesiuni și polarizare socială.
Mesajul final e la fel de tăios ca întregul discurs: „Nu e nicio mirare că suntem mereu în război. Nu e mirare că Europa plătește prețul. Mirarea e că voi, liderii europeni, continuați să acceptați acest joc ca și cum ar fi inevitabil.”
Articol publicat de Știri Oneste, platformă independentă de analiză și informație
