Pe 19 august 2025, LCI (La Chaîne Info), un post de știri francez bine-cunoscut ne arată garanţia propusă de Macron pentru securitatea Ucrainei: o super-armată de câteva sute de mii de soldați, antrenată și echipată cu tehnologie occidentală, susținută de forțe europene de descurajare, care să includă avioane, nave și blindate.
În viziunea lui, aceasta ar fi cheia stabilității regionale. În realitate, istoria demonstrează că astfel de construcții militare pot deveni un bumerang periculos pentru cei care le finanțează.
Pe hârtie, planul pare o soluție ambițioasă pentru a întări securitatea Europei de Est. Dar istoria ne avertizează că armatele finanțate de marile puteri pot deveni o amenințare dacă alegerile schimbă cursul politic al unei țări. În Ucraina, mai devreme sau mai târziu, alegerile vor avea loc, indiferent de dorințele liderului actual, iar rezultatul lor ar putea transforma un aliat într-un risc neașteptat.
Afganistanul – lecția uitată a anilor ’80
În anii ’80, Statele Unite și aliații lor au finanțat și înarmat mujahedinii afgani pentru a lupta împotriva ocupației sovietice. CIA a livrat arme sofisticate, inclusiv rachete antiaeriene Stinger, care au transformat grupările locale într-o forță capabilă să înfrângă URSS.
După retragerea sovieticilor, însă, Afganistanul a căzut în haos. Lipsa unui control politic stabil a permis mujahedinilor să se fragmenteze, iar o parte din ei au pus bazele talibanilor și Al-Qaeda. Armele americane, plătite cu miliarde de dolari, s-au întors împotriva Occidentului în atentate teroriste și în cel mai lung război din istoria SUA, purtat până în 2021.
Irakul – armata care a alimentat ISIS
După invazia din 2003, Washingtonul a turnat peste 20 de miliarde de dolari în construirea unei armate irakiene moderne, antrenată și echipată după standarde occidentale.
Scopul era crearea unei forțe capabile să stabilizeze țara. Dar corupția endemică și lipsa loialității politice au subminat proiectul. În 2014, când ISIS a atacat Mosul, divizii întregi ale armatei irakiene au dezertat, lăsând în urmă tancuri, Humvee-uri și arme americane. Aceste echipamente au devenit coloana vertebrală a „califatului” ISIS, care a semănat teroare în Orientul Mijlociu. Banii și armele menite să aducă stabilitate au alimentat, în schimb, un dezastru.
Libia – efectul bumerang al „revoluției”
În 2011, NATO, condus de Franța lui Nicolas Sarkozy, a susținut militar rebeliunea împotriva lui Muammar Gaddafi. Bombardamentele occidentale au ajutat la răsturnarea regimului, dar haosul care a urmat a fost catastrofal.
Arsenalul militar al Libiei – tancuri, rachete, arme de calibru mic – a ajuns pe piața neagră, alimentând conflicte din Mali până în Siria. Grupările înarmate din Libia au exportat instabilitate în tot Sahelul, iar Franța s-a trezit nevoită să trimită trupe pentru a combate insurgențele din fostele sale colonii africane. Ceea ce a început ca o „garanție a democrației” s-a transformat într-un coșmar regional.
Ucraina – un risc în viitor
Garanţia propusă de Macron seamănă cu aceste experimente riscante: să creezi o armată gigantică, finanțată din bani europeni, într-o țară marcată de corupție, influența oligarhilor și incertitudine politică. În Ucraina, alegerile sunt inevitabile, indiferent de cât timp actualul lider încearcă să le amâne.
Dacă viitorii lideri, aleși democratic sau influențați de alte forțe, decid că Vestul nu mai este un partener de încredere, ce se întâmplă cu această armată modernă? Dacă instabilitatea politică sau influențele externe fragmentează loialitatea militarilor, Europa s-ar putea trezi în fața unei forțe pe care a finanțat-o, dar pe care nu o mai controlează.
Ucraina nu este identică cu Afganistanul, Irakul sau Libia. Apropierea sa de Europa și aspirațiile democratice sunt factori care o diferențiază. Dar riscul rămâne: o schimbare de putere, determinată de alegeri, ar putea transforma un aliat într-o problemă.
O armată de sute de mii de oameni, echipată cu tancuri, avioane și rachete occidentale, nu va dispărea peste noapte. Dacă loialitatea sa se schimbă, Europa ar putea regreta investiția.
Costurile ascunse ale super-armatei ucrainene
Un astfel de proiect militar nu vine fără preț. Crearea și menținerea unei armate de câteva sute de mii de oameni, bine antrenați și echipați cu tehnologie de ultimă generație, ar însemna zeci de miliarde de euro anual. Cea mai mare parte a acestor fonduri ar urma să provină din bugetele Uniunii Europene.
Problema centrală este că statele europene ar investi sume uriașe în Ucraina, în detrimentul propriilor armate. Deja există angajamente ca bugetele de apărare să urce până la 5% din PIB, un prag uriaș în raport cu standardul NATO de 2%. Cu toate acestea, în loc ca aceste sume să fie investite în modernizarea forțelor proprii, ele riscă să fie canalizate spre construirea unei „super-armate ucrainene”.
Această redistribuire a resurselor poate avea efectul invers celui scontat: slăbirea securității naționale a statelor membre, care rămân cu lacune majore în dotări, în timp ce miliardele sunt direcționate către un partener instabil politic. Dacă la Kiev apare o schimbare de regim sau un viraj de politică externă, Europa ar descoperi că și-a sacrificat propriile armate pentru a finanța o forță care nu îi mai este loială.
Garanţia propusă de Macron, un pariu pe un viitor incert al Ucrainei.
Ceea ce Macron numește „garanție de securitate” e, în realitate, o rețetă pentru un potenţial Frankenstein geopolitic. Europa investește în crearea unui monstru pe care nu-l va putea controla dacă se întoarce împotriva ei.
Istoria e plină de exemple în care armele date „prietenilor de moment” au devenit armele inamicilor de mâine. A ignora această lecție nu e doar naivitate, ci sinucidere politică.
O scurtă concluzie Știri Oneste: Macron visează la garanții, dar realitatea e simplă – Europa își taie din propriile armate ca să plătească super-armata Ucrainei
Un răspuns