31 iulie 2025 – Giorgia Meloni joacă în forță pe tabla geopolitică a Europei de Sud. Vizita fulger din Tunisia și discuțiile pregătite cu Erdoğan și Guvernul libian marchează o mutare strategică majoră: Italia nu mai cere voie UE. O construiește.
De la Tunis la Tripoli prin Ankara: diplomația fără anunț
Premierul Italiei a aterizat neanunțat la Tunis, unde a fost primită de prim-ministrul Sarra Zaafrani Zanzri și guvernatorul capitalei. În centrul vizitei: reconfirmarea Planului Mattei, strategia Romei pentru Mediterana extinsă.
Meloni s-a întâlnit cu președintele Kais Saied la Palatul din Cartagina, iar temele abordate au fost clare: migrație, energie și cooperare agricolă. A doua zi urma să-l întâlnească pe Erdoğan. Nu este o coincidență, ci un semnal: Italia își construiește o coaliție mediteraneană autonomă.
Proiecte grele: ELMED, TANIT și centrul agricol regional
Discuțiile bilaterale au vizat:
- Interconectorul ELMED, care va lega rețelele electrice ale Italiei și Tunisiei, un proiect strategic în contextul tranziției energetice;
- Proiectul TANIT, axat pe irigații și agricultură durabilă;
- Crearea unui centru regional de formare agricolă – o platformă pentru export de know-how italian și control pe lanțurile de aprovizionare.
În paralel, Meloni a redeschis tema migrației legale, în cadrul așa-numitului Rome Process – un demers propriu Italiei, care ocolește birocrația UE și își asumă relația directă cu statele nord-africane.
Ce este Planul Mattei? Mai mult decât un nume
Planul Mattei este strategia lansată de guvernul Meloni pentru a redesena relațiile Italiei cu Africa, în special cu Nordul continentului.
Numele vine de la Enrico Mattei, fondatorul ENI, care în anii ’50-’60 a sfidat monopolurile petroliere occidentale și a construit parteneriate directe cu țările arabe și africane, tratându-le ca egali.
Meloni preia această moștenire, dar o adaptează:
- vrea acces la resurse (gaz, electricitate regenerabilă) din Africa de Nord;
- oferă în schimb investiții în infrastructură și formare profesională;
- evită impunerea condiționalităților tipice UE și propune o relație „fără paternalism”, după cum declară oficialii italieni.
În practică, Planul Mattei înseamnă:
- Proiecte precum ELMED și TANIT, care transformă Tunisia într-un hub energetic și agricol pentru Sudul Europei;
- Canale de migrație legală, negociate direct cu guvernele africane;
- Reducerea dependenței de gazul rusesc și a presiunii migraționiste ilegale prin „dezvoltare la sursă”.
Este o abordare de tip realpolitik cu față umană: investiții strategice în loc de sancțiuni sau „valorism” birocratic.
Erdogan, Dabaiba și Haftar: Libia, cheia noului echilibru
Meloni mizează pe Turcia ca pivot regional. Ankara controlează Tripoli și Misrata, are relații directe cu Haftar în Estul Libiei și menține o prezență militară activă.
Italia joacă cu toate taberele: discută cu Guvernul de Uniune Națională (GNU), dar și cu actorii rivali. Conform Agenzia Nova, Dabaiba urma să fie și el prezent la Istanbul.
Obiectivul Romei? Să ofere o arhitectură de securitate proprie, care să neutralizeze influența rusă, să stabilizeze fluxurile migratorii și să repoziționeze Italia ca lider regional.
Meloni dictează agenda. UE… asistă
Noua „axă mediteraneană” nu e un moft diplomatic, ci o ruptură calculată: Italia nu mai așteaptă Bruxelles-ul, îl ocolește.
Relațiile cu Tunisia sunt centrate pe energie și migrație. Cele cu Turcia includ cooperare industrială în apărare (ex: achiziția Piaggio Aerospace de către Baykar) și parteneriate regionale pe dosare grele: Libia, Egipt, Algeria.
În același timp, Roma profită de reluarea interesului american pentru Libia, după vizita lui Antonio Tajani la Washington. Practic, Meloni jonglează între Turcia, SUA și Africa de Nord, lăsând Parisul și Berlinul pe margine.
În timp ce Meloni construiește, Bruxelles-ul semnează cu Trump
Pe 27 iulie 2025, la Turnberry, Donald Trump și Ursula von der Leyen au parafat un acord-record: 750 miliarde de dolari pentru energie americană în următorii trei ani. Înțelegerea prevede achiziții masive de gaz lichefiat (LNG), petrol și combustibil nuclear din SUA, în numele unei „diversificări energetice” care, în realitate, întărește dependența europeană de Washington.
Reuters a calificat planul drept „fantezist”, Financial Times l-a numit „inaplicabil logistic”, iar analiștii avertizează că:
- infrastructura UE nu permite o asemenea creștere a importurilor;
- companiile europene nu sunt obligate să cumpere;
- contractul servește intereselor americane, nu autonomiei strategice europene.
În timp ce Meloni investește în ELMED și TANIT, parteneriate reale cu Africa de Nord, Comisia Europeană acceptă un contract politic cu Trump – același Trump care numea UE „inamicul economic nr. 1”.
Lecția pentru Estul Europei? Curajul de a formula o viziune
Italia își afirmă suveranitatea prin acțiune. Nu mai cere „linie” de la Comisia Europeană. Nu mai invocă „solidaritate europeană” când vine vorba de migrație.
Construiește proiecte. Pune bani. Creează alianțe. Iar dacă e nevoie, se întâlnește cu Erdoğan și Haftar în același dosar, fără ipocrizie diplomatică.
La Știri Oneste punem punctul pe axă:
Meloni construiește. Ursula von der Leyen semnează.
Una trasează rute, cealaltă aprobă importuri.
Una caută stabilitate în Mediterana, cealaltă livrează bani la Washington.
Cine apără interesele europene? Și cine doar le negociază?
