În România anului 2025, austeritatea se aplică selectiv, niciodată pentru Marian Enache, bugetarul de lux. Funcționarilor li se taie sporuri, bugetarilor li se reduce concediul suplimentar, iar angajații din administrație se trezesc cu posturile desființate prin decizii seci, parafate în birouri politice. În acest timp, la vârful sistemului, privilegii de zeci de mii de euro se acordă fără ezitare, în numele unei legi care, ironic, se pretinde garantul Constituției.
Pe 10 iunie, Marian Enache și-a încheiat mandatul de președinte al Curții Constituționale. În virtutea unei prevederi din Legea nr. 47/1992, Enache va încasa 236.646 lei net, adică echivalentul a șase salarii lunare, ca „sumă de încetare a mandatului”. Este un drept, spun juriștii. Este un privilegiu, spun cetățenii. Dar mai ales este un simbol – al rupturii dintre litera legii și spiritul ei.
Pensiile, privilegiile și liniștea absolută
Enache nu pleacă în tăcere. După ce părăsește CCR, va rămâne cu pensii cumulate de peste 80.000 lei lunar, adică peste 16.000 euro, conform propriilor declarații de avere: pensie de magistrat, indemnizație parlamentară și, în curând, pensie specială CCR. Toate încasate simultan, toate legale. Și totuși, într-o țară care își împrumută supraviețuirea cu dobânzi record, această legalitate pare aproape obscenă.
Într-o societate care cere „dreptate”, această liniște financiară a vârfurilor instituționale nu mai e doar o temă morală, ci una politică. Pentru că venitul unui fost judecător CCR nu reflectă doar o carieră – reflectă o complicitate sistemică, o tăcere reciproc avantajoasă între putere și arbitrul ei formal.
Când justiția devine decizie politică: 6 decembrie 2024
Mandatul lui Marian Enache nu se încheie doar cu bani. Se încheie cu o decizie istorică, care a zguduit democrația românească: anularea alegerilor prezidențiale din 2024, după desfășurarea primului tur.
Pe 6 decembrie, CCR, sub conducerea sa, a declarat nul scrutinul din 24 noiembrie, invocând ingerințe externe. Motivația s-a bazat pe documente desecretizate de CSAT, care arătau o presupusă operațiune rusă în favoarea candidatului Călin Georgescu: o campanie TikTok finanțată din afară, atacuri cibernetice asupra infrastructurii electorale, un actor statal ostil.
Dar ce a lipsit a fost transparența. Nicio probă publică. Niciun raport complet deschis. Nicio audiere parlamentară a celor responsabili. Doar un comunicat și o motivare juridică rece, din care mulți români n-au înțeles nimic altceva decât că votul lor a fost anulat.
Când CCR anulează alegeri, tăcerea devine periculoasă
CCR nu este o comisie de anchetă. Nu investighează rețele cibernetice, nu stabilește vinovății penale și nu validează narative din serviciile secrete. Și totuși, a făcut-o. Decizia de anulare a alegerilor, luată în unanimitate, a fost justificată prin „protejarea democrației”, dar a produs exact opusul: proteste masive, acuzații de lovitură de stat și o criză constituțională fără precedent, în care Klaus Iohannis a rămas președinte interimar, iar alegerile au fost reprogramate pentru 2025.
Mulți au văzut în această decizie o intervenție politică mascată în haina dreptului. O manevră menită să blocheze un candidat indezirabil sistemului, să câștige timp și să evite „surprizele” electorale.
Când arbitrul însuși devine jucător, alegerile nu mai pot fi considerate libere, chiar dacă motivele anunțate țin de „protecția procesului democratic”.
Securitatea din umbră
Pe fundalul acestei decizii, o altă temă mocnește: colaborarea lui Marian Enache cu Securitatea. CNSAS a emis, în 2009, o adeverință de necolaborare. Dar aceeași adeverință menționează că Enache figurează cu un dosar de rețea (F.R. 7259/Vaslui), dosar care „nu se mai păstrează” în arhive.
Lipsa dovezilor nu echivalează cu nevinovăția. Într-un stat normal, absența dosarului ar fi dus la o investigare riguroasă, nu la o închidere formală a cazului. Astăzi, CNSAS a redeschis cercetarea, dar timpul a lucrat în favoarea tăcerii. Iar tăcerea – în favoarea privilegiilor.
Marian Enache – finalul unui mandat, începutul unei rupturi
Marian Enache nu iese din scenă ca un personaj neutru. Este omul care a condus CCR în momentul în care România a fost aruncată într-un vid constituțional, în care democrația a fost „salvată” cu prețul suspendării ei. Pleacă din funcție cu peste 47.000 de euro în buzunar și cu o pensie specială care depășește venitul a zece profesori sau medici la un loc.
Dar ce lasă în urmă nu este doar o lege aplicată. Este o instituție erodată de neîncredere. Este o țară în care regulile par scrise pentru unii și aplicate altora.
Este o democrație suspendată în numele protejării sale – un paradox românesc, semnat Marian Enache.
